Această infrastructură ascunsă schimbă modul în care se desfășoară transportul în Europa, reducând în același timp presiunea asupra ecosistemelor fragile din Alpi.
Proiectul tunelurilor subterane din Elveția nu înseamnă doar călătorii mai rapide. El reprezintă o strategie pe termen lung pentru combaterea schimbărilor climatice. Sub Alpi, peste 2.000 de kilometri de tuneluri și galerii leagă căi ferate, drumuri, sisteme de alimentare cu apă și rețele energetice, scrie The Economic Times.
Pentru călători, o porțiune întunecată de cale ferată poate părea ceva obișnuit. Însă, dincolo de pereții de piatră, se află una dintre cele mai mari transformări de infrastructură din Europa. Timp de decenii, Elveția a săpat prin munți pentru a crea un sistem de transport mai curat și pentru a proteja ecosistemele alpine.
Cel mai impresionant exemplu este Noua Legătură Feroviară prin Alpi (NRLA), care include Tunelul de bază Gotthard, Tunelul de bază Lötschberg și Tunelul de bază Ceneri. Împreună, acestea au creat un coridor feroviar aproape plat pe sub munți.
Cum au devenit tunelurile Elveției o soluție climatică
Povestea tunelurilor subterane elvețiene a început dintr-o preocupare majoră pentru mediu. Văile alpine deveniseră sufocate de camioanele grele care transportau mărfuri prin Europa. Emisiile de motorină, zgomotul și accidentele rutiere afectau comunitățile aflate de-a lungul principalelor rute de tranzit.
Ca răspuns, în anii 1990, cetățenii elvețieni au susținut Inițiativa Alpină, o politică menită să transfere transportul de marfă pe distanțe lungi de pe șosele pe calea ferată. Inginerii au proiectat apoi tuneluri capabile să permită circulația unor trenuri de marfă mai lungi și mai grele, fără urcările abrupte specifice traseelor montane.
Piesa centrală a acestui proiect este Tunelul de bază Gotthard, inaugurat în 2016. Cu o lungime de aproximativ 57 de kilometri, acesta este și astăzi cel mai lung tunel feroviar din lume.
Noua infrastructură a schimbat economia transportului de marfă. Deoarece traseul este aproape plat, trenurile consumă mai puțină energie decât pe vechile rute montane. Astfel, ele pot transporta mai multe mărfuri într-un mod mai eficient.
Transportul feroviar produce emisii de carbon mult mai mici pe tonă-kilometru decât transportul rutier cu camioane. Modelul elvețian demonstrează că lupta împotriva schimbărilor climatice nu înseamnă neapărat reducerea transportului, ci reproiectarea modului în care acesta se desfășoară. Astăzi, aproximativ 75% din transportul de marfă care traversează Alpii în Elveția este realizat pe calea ferată.
Ce se ascunde în infrastructura subterană a Elveției
Rețeaua de tuneluri este mult mai amplă decât liniile de cale ferată pentru pasageri.
Mii de galerii subterane susțin:
- autostrăzi;
- hidrocentrale;
- sisteme de alimentare și gestionare a apei;
- rute de evacuare și intervenție în caz de urgență.
Construirea acestei lumi ascunse a necesitat resurse uriașe. Numai pentru Tunelul de bază Gotthard au fost excavate milioane de tone de rocă și utilizate cantități impresionante de materiale de construcție.
Impactul asupra mediului a fost inevitabil. Săparea prin munți modifică peisajul și consumă multă energie. De aceea, autoritățile elvețiene au pus accent pe reducerea efectelor în timpul lucrărilor prin monitorizare strictă și programe de refacere a mediului.
Rețeaua oferă și avantaje importante în contextul schimbărilor climatice. Regiunile alpine sunt tot mai expuse ploilor torențiale, alunecărilor de teren și fenomenelor meteorologice extreme. Rutele subterane permit menținerea transportului chiar și atunci când drumurile de la suprafață devin impracticabile.
Totodată, aceste tuneluri demonstrează că adaptarea la schimbările climatice necesită răbdare. Multe dintre proiecte au avut nevoie de zeci de ani, de la planificare până la finalizare. Rezultatele au apărut treptat, însă impactul lor continuă să crească.
Inspirație pentru alte țări
Tunelurile subterane ale Elveției reprezintă un exemplu convingător despre cum poate fi regândit transportul.
Țara nu a construit tunelurile doar pentru a reduce timpul de călătorie, ci pentru a rezolva o problemă mai amplă, care îmbină protecția mediului cu eficiența economică.
Alte state care se confruntă cu aglomerație și poluare pot învăța din acest model. Totuși, tunelurile singure nu sunt suficiente pentru un viitor mai curat. Ele funcționează cel mai bine împreună cu:
- un sistem puternic de transport public;
- politici inteligente de taxare;
- reglementări stricte privind protecția mediului.
