Summit ONU în pădurea amazoniană. „O depășire temporară a pragului de 1,5 grade este inevitabilă”

×
Publicitate

În orașul brazilian Belem a început cea de-a 30-a ediție a Summitului ONU pe probleme climatice. Dar, dintre liderii lumii, lipsește președintele american Donald Trump, care a declarat recent că așa-numita criză climatică este o păcăleală.

Principala temă a summitului este salvarea pădurilor planetei printr-un efort de finanțare din partea țărilor bogate.

Summitul anual al ONU privind clima a început cu anunțul că Brazilia a strâns deja 5,5 miliarde de dolari pentru un nou fond destinat plății țărilor în curs de dezvoltare, pentru a-și conserva pădurile.

Liderii mondiali, reuniți în pădurea amazoniană, au avertizat că omenirea pierde timp prețios.

Antonio Guterres, secretarul-general al Națiunilor Unite: „Adevărul e că nu am reușit să rămânem sub limita de 1,5 grade. Știința ne spune acum că o depășire temporară a pragului de 1,5, care va începe cel târziu la începutul anilor 2030, este inevitabilă.”

Summitul se desfășoară cu absența notabilă a Statelor Unite, care nu au trimis nicio delegație.

Julia Vargas Jones, corespondent CNN: „Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Taylor Rogers, a declarat pentru CNN, citez: «Președintele Trump nu va pune în pericol securitatea economică și națională a țării noastre pentru a urmări obiective climatice vagi.»”

Liderii din regiune și-au exprimat nemulțumirea față de această decizie a Statelor Unite.

Gustavo Petro, președintele Columbiei: „Trump se ridică împotriva umanității. Așa că ce ar trebui să facem? Să-l lăsăm în pace. Să-l uităm. Uitarea este cea mai mare pedeapsă.”

Un eseu semnat de Bill Gates și publicat la finalul lunii trecute a agitat și mai mult apele.

„Deși schimbările climatice îi vor afecta mai mult pe oamenii săraci decât pe oricine altcineva, pentru marea majoritate a oamenilor, ele nu vor fi singura sau chiar cea mai mare amenințare la adresa vieții și bunăstării lor. Cele mai mari probleme sunt sărăcia și boala, așa cum au fost dintotdeauna”, a scris Gates pe site-ul său.

Experții spun însă că rezolvarea crizei climatice e esențială pentru a îmbunătăți condițiile de trai.

Katharine Hayhoe, climatolog, Texas Tech: „Nu vom putea niciodată aborda celelalte probleme de care îi pasă (lui Gates). Premisa lui, potrivit căreia schimbările climatice sunt doar un subiect separat, la final, este profund greșită.”

Numeroși oameni de știință de top în domeniul climei au încercat să demonteze mesajul confuz al miliardarului, potrivit căruia orașele bogate ar fi imune la cele mai grave efecte și că tehnologia ne poate salva.

Zeke Hausfather, climatolog, Berkeley Earth: „Tehnologia nu coboară din cer pe tăblițe magice de piatră. Ea apare după decenii de muncă de cercetare și dezvoltare, cea mai mare parte finanțată de guverne, și de implementare, tot finanțată de guverne.”

ONU a anunțat în această săptămână că Pământul va depăși pragul de 1,5 grade Celsius. Ceea ce ar însemna, spun cercetătorii, sfârșitul recifelor de corali și al ghețarilor montani. Potrivit unui studiu, ghețarii din toată lumea se topesc acum de peste două ori mai repede decât la începutul anilor 2000.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62301159
SUA nu va mai emite pașapoarte care menţionează alt gen decât sexul la naştere

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi ca guvernulsă poată refuza eliberarea de paşapoarte care menţionează un gen ales de titular, opus sexului stabilit la naştere, potrivit AFP.

62589301
Atac nimicitor lansat de Armata SUA, „la ordinul preşedintelui Trump”. Imaginile declasificate de Pentagon | VIDEO

Armata americană a efectuat, joi, un atac asupra unei nave în Caraibe, ucigând trei persoane, potrivit secretarului Apărării, Pete Hegseth.

62587321
Un român a fost arestat după ce a desenat svastici cu propriul sânge pe mașini și clădiri din Germania

Un român în vârstă de 31 de ani a fost arestat, joi, în Germania, după ce a desenat svastici cu propriul sânge pe zeci de mașini, cutii poștale și fațade de clădiri în orașul Hanau.

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.