Summit extraordinar al NATO, la Bruxelles. În Europa sunt aproximativ 90.000 de soldați americani

×
Publicitate

Un summit extraordinar al NATO se desfășoară la Bruxelles, la nivel de șefi de stat și de guvern, pentru măsuri suplimentare de apărare la granițele Ucrainei.

Întâlnirea Consiliului Nord Atlantic, în sistem virtual de această dată, vine după ce a fost activat pentru prima dată în istorie planul de apărare comun pentru flancul estic. În acest moment, în Europa sunt aproximativ 90.000 de soldați americani.

Acestea sunt avioanele de luptă F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa, care au aterizat în Baza 86 Aeriană de la Borcea, pentru a efectua exerciții comune cu militarii români și misiuni de descurajare a posibilelor amenințări rusești.

Joe Biden, președintele SUA: ”Vă spun foarte clar, Statele Unite vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea americană. Și vestea bună este că NATO este mai unită și mai hotărâtă ca niciodată.”

Forțelor Aeriene Germane aveau deja trei avioane de luptă în Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și au mai trimis încă trei aeronave Eurofighter Typhoon.

Olaf Scholz, cancelarul german: ”Acest război este războiul lui Putin. Putin nu ar trebui să subestimeze hotărârea NATO de a-și apăra toți membrii. Acest lucru se aplică în mod explicit partenerilor noștri NATO din țările baltice, din Polonia și România, din Bulgaria și din Slovacia. Fără „dacă” și „dar”. Germania și aliații săi știu să se protejeze.”

Iar România este în aceste zile într-un proces continuu de întărire a nivelului de securitate. Pe teritoriul nostru sunt dislocați aproximativ 2.300 de militari aliați împreună cu tehnică militară. Soldați americani, germani, italieni și polonezi se află în Bazele de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu, Câmpia Turzii dar și în comandamentele NATO din Sibiu, București și Craiova. Iar din martie ar putea fi funcțional și un grup de luptă permanent sub conducerea Franței.

Emmanuel Macron, președintele Franței: ”Franța va continua să-și joace pe deplin rolul de a sprijini aliații din NATO: trimitem în Estonia un nou contingent în cadrul prezenței avansate consolidate, devansăm participarea la protejarea cerului baltic, începând din martie și accelerăm desfășurarea militarilor noștri în România.”

Între timp, pe litoral, la Poligonul Midia, zeci de militari români de la Batalionul 3 Apărare Antiaeriană "Potaissa" din Turda, folosesc muniție reală într-un exercițiu care va dura până în martie.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, aplicația a fost stabilită încă de anul trecut. Se execută trageri antiaeriene și terestre cu bateria de artilerie antiaeriană si complexul antiaerian GEPARD. După exercițiu, militarii români vor pleca în misiune în Polonia pentru asigurarea flancului Nord-Est al Alianței Nord Atlantice.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62244346
Motivul pentru care Rusia vrea Insula Șerpilor. Ce spun experții
O altă mutare extrem de agresivă a Rusiei este cucerirea Insulei Şerpilor, aflată la doar 45 de kilometri de România.
62232032
Rusia anunță că va trimite parașutiști la Cernobîl „pentru a proteja” centrala
Dintre obiectivele ucrainene capturate de ruși, stârnește mare îngrijorare centrala nucleară de la Cernobîl, unde în 1986, a avut loc cel mai mare dezastru nuclear din istorie.
62244606
Rusia a fost interzisă la Eurovision, după ce a invadat Ucraina
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a anunţat vineri că niciun artist rus nu va participa la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest deoarece acest lucru ar "discredita competiţia", informează Reuters.