Subsidiară Enel, amendată cu 79 de milioane de euro, pentru folosirea ilegală a datelor personale aparținând clienților

62310158
Shutterstock

Enel a fost amendat cu 79 de milioane de euro în Italia, pentru gestionarea defectuoasă a datelor personale ale clienților.

Autoritatea italiană pentru protecţia datelor a amendat joi o unitate a celei mai mari companii de utilităţi din ţară, Enel, cu peste 79 de milioane de euro. Gigantul energetic ar fi gestionat greşit datele personale ale clienţilor, pentru telemarketing, transmite Reuters, preluat de news.ro.

Autoritatea, cunoscută sub numele de Garante, a declarat într-un comunicat că Enel Energia ar fi folosit datele personale ale clienţilor de la cel puţin 9.300 de contracte, pentru a-şi promova ilegal serviciile de energie şi gaze.

Acesta a adăugat că Enel Energia ar fi achiziţionat şi de la patru companii datele personale a 978 de utilizatori care nu aparţineau reţelei de vânzări a companiei.

Amenda, cea mai mare emisă vreodată de Garante, vine în urma unei anchete a poliţiei financiare italiene asupra celor patru companii, pe care Garante le-a amendat cu 1,8 milioane de euro în iunie, confiscându-le unele baze de date.

De asemenea, autoritatea de reglementare a mai spus că sistemele de informare pentru managementul clienţilor şi activarea serviciilor de la Enel Energia au arătat „deficienţe grave de securitate”.

Reprezentanții Enel nu au comentat sancțiunea.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62429717
Descoperirea uluitoare făcută de o mamă în curtea casei. Ce s-a întâmplat când a ridicat o placă de pavaj
O mamă a rămas uluită după ce a descoperit un imens buncăr din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în grădina ei atunci când a ridicat o placă de pavaj.  
62426977
Funeraliile lui Aleksei Navalnîi, la Moscova. ''Rusia fără Putin'' și ''Rusia liberă'' au scandat mii de ruși
S-au derulat scene ireale astăzi la funeraliile lui Alexei Navalnîi, organizate la Moscova. Mii de ruși şi-au riscat libertatea şi au scandat la catafalc ''Rusia fără Putin'' și ''Rusia liberă''.
62429705
Povestea excursiei electorale care a făcut înconjurul Europei. O femeie de 98 de ani a plecat în altă țară să voteze
Întâmplare neobișnuită cu o femeie de 98 de ani, dată dispărută de rudele ei din orașul sloven Nova Gorița.