SUA vor trimite întăriri temporare în Afganistan pentru a proteja retragerea coaliţiei

62186359

Statele Unite vor trimite temporar întăriri în Afganistan pentru a proteja retragerea anunţată a forţelor coaliţiei internaţionale, a indicat joi comandantul forţelor americane în Orientul Mijlociu, generalul Kenneth McKenzie, transmite AFP.

„Vom trimite resurse suplimentare pentru a proteja forţa în timpul plecării sale”, a declarat marţi generalul McKenzie, şeful Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), în faţa unei comisii a Senatului.

„Nu doresc să intru acum în detaliile acestor operaţiuni, dar vom avea capacităţi suplimentare şi sunt convins că, împreună cu partenerii noştri din coaliţie, vom reuşi să ne extragem”, a adăugat el.

Întrebat în cursul unei conferinţe de presă despre amploarea întăririlor prevăzute, generalul a evitat să dea detalii, explicând că planurile sunt în curs de elaborare.

În jur de 2.500 de militari americani, peste 16.000 de subcontractori civili şi echipamentele lor vor trebui evacuaţi din Afganistan. Lor li se adaugă circa 7.000 de militari NATO, care depind în mare măsură de armata americană pentru transporturile de trupe şi de material.

Va fi vorba, aşadar, de o operaţiune logistică enormă şi delicată, iar militarii au nevoie de cel puţin trei luni pentru a o duce la bun sfârşit în mod ordonat şi securizat.

Pe de altă parte, generalul McKenzie a pus la îndoială capacitatea armatei afgane de a rezista în faţa talibanilor, în pofida miliardelor investite de mai bine de zece ani de către SUA pentru formarea şi echiparea ei.

„Mă îngrijorează capacitatea armatei afgane de a ţine sub control teritoriul pe care îl controlează acum, fără sprijinul cu care s-a obişnuit de mulţi ani”, a afirmat responsabilul american.

Coaliţia internaţională a furnizat în acest timp informaţii şi un sprijin militar care oferă un avantaj armatei afgane asupra talibanilor, dar „toate acestea se vor sfârşi”, a notat el. „Mă îngrijorează, prin urmare, capacitatea armatei afgane de a face faţă după plecarea noastră, şi mai ales capacitatea de zbor a aviaţiei afgane”, a adăugat McKenzie.

Aviaţia afgană depinde de experţi străini angajaţi în Afganistan de armata americană pentru mentenanţa acestor avioane şi 'va fi mult mai dificil' după ce forţele străine vor părăsi ţara, a explicat el pentru presă.

„Căutăm, aşadar, mijloace inovatoare de a o face”, a adăugat McKenzie, menţionând posibilitatea unor videoconferinţe ale experţilor cu mecanicii afgani.

Refuzând să vorbească despre o înfrângere în faţa talibanilor, generalul american a recunoscut totuşi că aceştia sunt mai numeroşi acum decât în 2011, estimându-le efectivele la 50.000 de luptători.

Generalul McKenzie a admis şi că insurgenţii controlează în prezent un teritoriu mai mare decât în urmă cu zece ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62186339
Ninsoarea încă face victime în SUA. Accidente în lanţ pe o autostradă din Wisconsin

Ninsoarea încă face victime în Statele Unite. Cel puţin o persoană a murit şi alte zeci au fost rănite, în timpul mai multor accidente în lanţ petrecute pe o autostradă din Wisconsin. Aproape 50 de maşini au fost avariate.

62186331
Cehia a cerut Rusiei retragerea majorităţii diplomaţilor de la Praga

Cehia a cerut joi Rusiei retragerea majorităţii diplomaţilor de la Praga, escaladând cea mai gravă dispută diplomatică dintre cele două ţări din ultimele decenii, transmite News.ro, care citează Reuters.

62186328
O ambarcațiune cu 130 de migranți s-a scufundat în Mediterană. Nu au fost găsiți supraviețuitori

Nava Ocean Viking al a ONG-ului SOS Mediterana cu sediul la Marsilia, a reperat joi cel puţin zece cadavre în largul coastelor Libiei în apropierea unei bărci gonflabile răsturnate care transmisese semnale că se află în primejdie, informează dpa.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.