SUA riscă să rămână fără bani şi să intre în incapacitate de plată în octombrie

62211884
Shutterstock

SUA riscă să rămână fără bani şi să intre în incapacitate de plată în octombrie, dacă nu ridică plafonul datoriei, a avertizat secretara americană a Trezoreriei.

Statele Unite riscă să rămână fără bani ”în cursul lui octombrie”, în cazul în care plafonul datoriei nu este ridicat, avertizează miercuri secretara americană a Trezoreriei Janet Yellen, într-o scrisoare adresată aleşilor din Congres, după ce datoria americană a crescut vertiginos în timpul pandemiei Covid-19, din cauza planurilor masive de cheltuieli adoptate împotriva crizei economice, relatează AFP.

Plafonul datoriei a fost suspendat timp de doi ani, din august 2019 în iulie 2021, în baza unui acord între administraţia lui Donald Trump şi Congres, transmite News.ro.

”După restabilirea limitei îndatorării, la 1 august, Trezoreria a început să folosească anumite măsuri extraordinare pentru a continua să finanţeze Guvernul”, aminteşte Janet Yellen.

Este vorba despre suspendarea anumitor cheltuieli şi investiţii, de exemplu cu privire la planul de economii privind pensia funcţionarilor publici.

Janet Yellen a trimis deja o scrisoare, la începutul lui august, prin care îndemna la ridicarea plafonului datoriei, pentru ca Statele Unite să-şi poată onora angajamentele financiare şi evita o intrare într-o incapacitate de plată.

Însă, de această dată ea evocă o dată concretă, subliniind că ”odată cu epuizarea tuturor măsurilor disponibile şi lichidităţilor disponibile”, Statele Unite vor fi ”incapabile să se achite de obligaţiile pe care le au pentru prima oară în istoria lor”.

Datoria şi deficitul Statelor Unite au crescut vertiginos în timpul pandemiei Covid-19, deoarece Guvernul a adoptat trei planuri masive de cheltuieli împotriva crizei economice.

Trezoreria estimează că ”cel mai probabil lichidităţile şi măsurile extraordinare vor fi epuizate în cursul lui octombrie”.

O incapacitate de plată (default) a Statelor Unute va provoca, de asemenea, o adevărată defagraţie financiară.

În 2011, agenţia de cotare Standard and Poor's a retras Statelor Unite nota ”AAA”, care le permitea în principiu să se împrumute pe pieţe cu un cost minim, sancţionând astfel multe luni de blocaj politic în ridicarea plafonului datoriei.

Janet Yellen i-a îndemnat miercuri pe republicani şi pe democraţi ”să nu aştepte până în ultimul moment” pentru a ajunge la un acord şi avertizează că, altfel, acest lucru ar putea dăuna grav încrederii întreprinderilor şi consumatorlor.

Acest lucru ar creşte, de asemenea, costurile împrumuturilor pe termen scurt şi va avea un impact negativ asupra cotei credibilităţii Statelor Unite, subliniază ea.

”O întârziere care ar pune în discuţie capacitatea Guvernului federal de a-şi respecta toate obligaţiile ar cauza probabil pagube ireparabile economiei americane şi pieţelor financiare mondiale. În momentul în care familiile, comunităţile şi întreprinderile americane suferă în continuare din cauza efectelor pandemiei mondiale, ar fi deosebit de iresponsabil să se pună în pericol încrederea şi credibilitatea Statelor Unite”, conchide Janet Yellen.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62174484
Sute de cadre medicale italiene, suspendate pentru că nu s-au vaccinat anti-COVID-19

Direcția de Sănătate Publică din Milano a trimis scrisori către 120 de medici și 300 de asistente pentru a-i informa că nu mai au drept de practică, după ce au refuzat vaccinul anti-Covid.

62211873
Fostul preşedinte afgan, Ashraf Ghani, îşi cere scuze că şi-a abandonat ţara

Fostul preşedinte afgan Ashraf Ghani a încercat miercuri să explice plecarea sa bruscă din Kabul, în condiţiile în care talibanii încercuiseră oraşul, relatează dpa.

62211871
Un episcop din Spania a demisionat după ce s-a îndrăgostit de o scriitoare de ficțiuni erotice

Când episcopul spaniol Xavier Novell a demisionat luna trecută, Biserica Romano-Catolică a invocat motive strict personale, fără a intra în detalii.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.