SUA, investiție de 130 de milioane $ peste Prut. Republica Moldova va avea o nouă legătură cu sistemul energetic românesc

62575727

SUA finanțează cea de-a treia interconexiune a sistemului energetic al Republicii Moldova cu cel al României. Cele 130 de milioane de dolari au fost blocate inițial odată cu întreruperea programul USAID.

Anunțul a fost făcut de Ambasada SUA la Chișinău, diplomații americani transmițând faptul că finanțarea de 130 de milioane de dolari „va spori independența energetică a Moldovei, asigurând o alimentare fiabilă cu energie electrică de pe piețele europene”.

La scurt timp, informațiile au fost confirmate și de către Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.

„Guvernul Statelor Unite ale Americii a aprobat o finanțare nerambursabilă de 130 de milioane de dolari pentru construcția liniei electrice de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș (România). Noua conexiune, de 190 km, va lega Moldova de rețeaua europeană și, împreună cu linia Chișinău–Vulcănești, care va fi finalizată în acest an, și proiectul Bălți–Suceava aflat în pregătire, marchează un pas decisiv spre securitatea energetică a țării. Această investiție, foarte importantă pentru Moldova, va consolida cooperarea economică și în domeniul energetic cu Statele Unite ale Americii”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Ajutorul oferit de SUA este considerat o oportunitate „ firmele americane, permițând Moldovei să adopte și să utilizeze tehnologii americane”. Washingtonul speră că astfel va rămâne „lider regional în industrii critice precum gazul, energia nucleară și tehnologia de optimizare a rețelei”.

Republica Moldova, pe radarul lui Donald Trump

Recent, Donald Trump, l-a primit pe Vlad Kulminski, noul reprezentant al Republicii Moldova la Washington. Cu această ocazie, liderul de la Casa Albă a declarat „că SUA așteaptă cu interes să colaboreze cu Guvernul Moldovei în vederea atingerii obiectivelor comune de securitate a frontierelor, prosperitate pentru ambele națiuni și descurajarea organizațiilor criminale transnaționale care afectează Moldova. Președintele a recunoscut, de asemenea, oportunitățile de cooperare pe măsură ce Moldova își consolidează independența energetică și a reafirmat interesul SUA de a promova relații comerciale care să aducă beneficii ambelor țări”, conform MAE de la Chișinău.

În 2024, Republica Moldova a semnat cu SUA un memorandum pentru construcția porțiunii moldovenești a liniei de înaltă tensiune prin fondurile USAID.

„Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova va fi conectat la rețeaua românească și cea europeană printr-o nouă linie electrică aeriană de 400 kV cu o lungime estimativă de 190 kilometri, fiind a treia conexiune directă dintre Moldova și România, unind stațiile electroenergetice Strășeni și Gutinaș. Construirea noii linii electrice aeriene 400 kV este prevăzută de Memorandumul de Înțelegere semnat între Guvernul SUA, reprezentat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), și Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Energiei”, transmiteau autoritățile de la Chișinău.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Primele arme aprobate de Trump pentru Ucraina. Ce va livra SUA către Kiev, conform noului program convenit cu Europa

Primele livrări de arme în cadrul unui nou program convenit de SUA şi aliaţii europeni ai Ucrainei vor include rachete pentru sistemele de apărare aeriană Patriot şi lansatoare de rachete HIMARS, a anunţat miercuri Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Semnal pozitiv pe piețele financiare. Rezerva Federală a SUA a redus dobânda de referință și pregătește noi tăieri

Rezerva Federală a SUA (Fed) a decis miercuri reducerea dobânzii de referinţă cu 0,25%, la un interval cuprins între 4% şi 4,25%, în linie cu estimările, transmite Reuters.

Școlile din Italia impun restricții noi cu privire la codul vestimentar. Regulile sunt mai dure cu fetele decât cu băieții

Directorii de şcoli italiene au transmis miercuri noi reguli privind un nou cod vestimentar pentru elevi, care interzic ţinutele „excentrice".

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.