SUA anunță că iau în serios amenințarea nucleară a lui Putin: „Am monitorizat cât de bine am putut capacitățile sale”

62289632
Getty

SUA au transmis, joi, că iau "în serios" amenințările lui Vladimir Putin de a folosi arme nucleare pentru a apăra zone din Ucraina, a declarat un oficial de rang înalt de la Casa Albă.

John Kirby a declarat, pentru BBC, că SUA nu își schimbă "postura de descurajare strategică", dar că Vladimir Putin a vorbit iresponsabil.

Miercuri, liderul Rusiei a avertizat că țara sa va folosi toate mijloacele de care dispune pentru a-și proteja teritoriul.

Aceasta a avut loc în timp ce patru regiuni ucrainene parțial ocupate de forțele rusești sunt pe cale să organizeze referendumuri privind aderarea la Rusia.

Ucraina și aliații săi cataloghează aceste voturi anticipate drept un exercițiu simulat, conceput pentru a conferi o legitimitate falsă unei anexări ilegale.

"Este un precedent periculos pentru Putin să folosească acest tip de retorică în contextul unui război pe care în mod clar îl pierde în interiorul Ucrainei", a declarat pentru BBC purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby.

SUA: „Anexarea, nimic mai mult decât o manevră a lui Putin”

"Trebuie să luăm în serios aceste amenințări nucleare și o facem... Am monitorizat, cât de bine am putut, capacitățile sale nucleare, pot să vă spun că nu vedem niciun indiciu că ar trebui să ne schimbăm postura de descurajare strategică în acest moment", a dăugat el.

Kirby a respins planurile Rusiei de a anexa alte părți ale Ucrainei ca fiind "nimic mai mult decât o manevră a lui Vladimir Putin pentru a încerca să obțină... prin politică și chestiuni electorale, ceea ce nu poate obține din punct de vedere militar".

"Dar nu va funcționa", a spus el. "Nimeni nu o va recunoaște. Iar ceea ce trebuie să se întâmple este că domnul Putin trebuie să părăsească Ucraina. El trebuie să oprească acest război".

Acțiunile Rusiei în Ucraina au fost condamnat cu fermitate joi, în cadrul unei reuniuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU la New York.

"Săptămâna aceasta, președintele Putin a declarat că Rusia nu va ezita să folosească ‘toate sistemele de armament disponibile’ ca răspuns la o amenințare la adresa integrității sale teritoriale - o amenințare cu atât mai amenințătoare cu cât Rusia intenționează să anexeze mari porțiuni din Ucraina în zilele următoare...", a declarat secretarul de stat american, Anthony Blinken.

"Acest lucru vine din partea unei țări care în luna ianuarie a acestui an s-a alăturat celorlalți membri permanenți ai Consiliului de Securitate în semnarea unei declarații în care se afirmă că 'războiul nuclear nu poate fi câștigat niciodată și nu trebuie să fie purtat niciodată'", a mai transmis Blinken.

Fostul lider rus Dmitri Medvedev a declarat, joi, că printre mijloacele prin care Rusia se va apăra se numără "armele nucleare strategice".

Kremlinul acuză Kievul de crime în estul Ucrainei

Însă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat unii membri ai Consiliului de Securitate că încearcă să impună o narațiune falsă asupra operațiunilor Moscovei în Ucraina și a reafirmat acuzațiile potrivit cărora etnicii ruși au fost persecutați de forțele guvernamentale ucrainene.

"Există o încercare astăzi de a ne impune o narațiune complet diferită pentru a arăta agresiunea rusă ca fiind originea întregii tragedii", a declarat Lavrov.

"Acest lucru ignoră faptul că, timp de peste opt ani, armata ucraineană și luptătorii din formațiunile naționaliste au ucis și continuă să ucidă cu impunitate locuitorii din regiunea Donbas, din estul Ucrainei, pur și simplu pentru că au refuzat să recunoască rezultatele loviturii de stat de la Kiev. Aceștia au decis să își susțină drepturile garantate de Constituția ucraineană, inclusiv dreptul de a folosi liber limba rusă, limba lor maternă", a continuat Lavrov.

În discursul său de miercuri, președintele Putin a anunțat, de asemenea, chemarea rezerviștilor, într-o mișcare despre care analiștii spun că este un semn că forțele rusești din Ucraina se luptă să mențină fâșia de teritoriu pe care o ocupă în est și sud.

La scurt timp după, s-au format cozi uriașe de-a lungul granițelor Rusiei, în timp ce bărbații încearcă să părăsească țara pentru a evita încorporarea.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62289631
Rușii au căutat pe Google „cum să-ți rupi o mână acasă” imediat ce Putin a anunțat mobilizarea la război

Rușii căutau pe Google „Cum să-și rupi o mână acasă” după ce președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială a populației pentru a lupta în Ucraina.

62256778
Lavrov, în fața ONU: Prin ajutorul militar oferit Kievului, Occidentul a devenit parte a conflictului în Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat, joi, Occidentul că înarmează Ucraina cu unicul obiectiv de a slăbi Rusia, iar astfel SUA şi Europa devin ''parte'' în conflict.

62289630
Atac terorist dejucat în Islanda. Patru persoane au fost arestate

Poliţia islandeză a anunțat, joi, că a arestat patru persoane în cadrul unei ample operaţiuni legate de pregătirea unui "atac terorist", ceea ce ar fi prima astfel de arestare în mica naţiune insulară.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.