SUA a limitat accesul diplomaților iranieni la anumite magazine. Achizițiile de lux peste 1.000 de dolari necesită aprobare

62577059
Shutterstock

Administrația Trump a interzis diplomaților iranieni accesul în magazine en-gros precum Costco și achiziția de bunuri de lux pe durata șederii lor în Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tommy Pigott.

Oficialii iranieni care vizitează New Yorkul pentru Adunarea Generală anuală a ONU sunt, de asemenea, restricţionaţi „la zonele strict necesare pentru a se deplasa către şi dinspre sediul ONU pentru a-şi desfăşura activitatea oficială în cadrul ONU”, a declarat Pigott într-un comunicat luni.

Guvernul SUA a impus restricţii asupra deplasărilor delegaţiei iraniene şi în trecut.

Departamentul de Stat a anunţat că oficialii iranieni, inclusiv cei staţionaţi la Misiunea Iraniană din New York, trebuie să obţină aprobarea pentru a deveni membri şi a cumpăra articole „de la orice magazin en-gros din Statele Unite, inclusiv, dar fără a se limita, la Costco, Sam’s Club sau BJ’s Wholesale Club”.

De asemenea, aceştia trebuie să obţină permisiunea pentru a achiziţiona „articole de lux” în valoare de peste 1.000 de dolari, inclusiv ceasuri, articole de îmbrăcăminte din piele şi mătase, blănuri, bijuterii, parfumuri, produse electronice şi alcool, precum şi maşini în valoare de peste 60.000 de dolari.

Multe produse disponibile în SUA nu sunt disponibile în Iran, care se află sub sancţiuni severe.

„Nu vom permite regimului iranian să le permită elitelor sale clericale să facă cumpărături în New York, în timp ce poporul iranian suferă de sărăcie, infrastructură în ruină şi lipsă acută de apă şi electricitate”, a declarat Pigott luni.

Pe lângă restricţiile impuse delegaţiei iraniene, administraţia Trump a blocat şi vizele pentru oficialii Autorităţii Palestiniene, inclusiv pentru preşedintele Mahmoud Abbas, care nu au putut participa luni la conferinţa privind soluţia cu două state.

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian este aşteptat să conducă delegaţia iraniană care se va deplasa la New York pentru reuniunea anuală. Aceasta are loc în contextul reimpunerii iminente a tuturor sancţiunilor ONU ridicate în cadrul acordului nuclear cu Iranul.

„Securitatea americanilor este întotdeauna prioritatea noastră, iar Statele Unite nu vor permite regimului iranian să folosească AGNU ca pretext pentru a călători liber în New York în scopul promovării agendei sale teroriste”, a declarat Pigott.

„Împiedicând oficialii regimului iranian să exploateze călătoriile diplomatice la ONU ca mijloc de a obţine bunuri inaccesibile publicului iranian, transmitem un mesaj clar: când Statele Unite spun că sunt alături de poporul iranian, vorbim serios”, a continuat el.

„Acţiunile de astăzi confirmă angajamentul ferm al Statelor Unite de a sprijini poporul iranian în eforturile sale de a trage la răspundere regimul şi de a obţine o viaţă mai bună”, a precizat Pigott.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62466685
Polonia către Rusia: „Să nu vă plângeți dacă avioanele voastre sunt doborâte în spațiul aerian al NATO. Ați fost avertizați”
Rusia nu ar trebui să se plângă la Națiunile Unite dacă rachetele sau avioanele sale sunt doborâte după ce au intrat în spațiul aerian al NATO, a avertizat, luni, ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.
62531859
Ungaria a respins îndemnul lui Trump de a se „deconecta” de la Rusia. „E un vis frumos”
Ministrul de Externe din Ungaria spune că aprovizionarea cu energie din alte surse este un „vis frumos”, în timp ce îi descrie pe oficialii din Europa de Vest drept „fanatici”.
62572851
Putin, deranjat de deciziile luate de Occident, amenință că va răspunde cu forță: „Au fost zguduite”
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să răspundă la „orice amenințări strategice” din partea Occidentului nu prin cuvinte, ci prin „măsuri militare și tehnice”.