Studiu. Vaccinul Pfizer este eficace împotriva formelor grave timp de cel puţin şase luni

62188545

Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sunt eficiente împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19 şi contra tuturor variantelor noului coronavirus timp de cel puţin şase luni, indică un studiu publicat marţi în revista The Lancet.

Studiul realizat de Pfizer şi de reţeaua de sănătate americană Kaiser Permanente a analizat datele medicale obţinute de la 3,4 milioane de persoane din California de Sud în perioada 4 decembrie 2020 - 8 august 2021, potrivit Agerpres, care citează AFP.

El arată că eficacitatea vaccinului împotriva riscului de infectare scade în timp, de la 88% în luna următoare imunizării cu cea de-a doua doză la 47% după şase luni.

Pe de altă parte, vaccinul rămâne eficient în procent de 90% împotriva riscurilor de spitalizare din cauza COVID-19, inclusiv în caz de infectare cu varianta Delta, timp de cel puţin şase luni.

Aceste rezultate le confirmă pe cele estimate anterioare de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) şi de Ministerul Sănătăţii din Israel, a subliniat The Lancet într-un comunicat.

"Studiul nostru confirmă că vaccinurile sunt un instrument central pentru controlarea epidemiei şi rămân extrem de eficace în prevenirea formelor severe şi a spitalizărilor, inclusiv împotriva variantei Delta sau a altor variante care suscită preocupare", a rezumat Sara Tartof, autorul principal al studiului, în comunicatul publicat în The Lancet.

"O analiză specifică a variantelor arată clar că vaccinul este eficace împotriva tuturor tipurilor de variante. Persoanele infectate cu COVID-19 care primiseră două doze de vaccin au fost infectate cel mai adesea din cauza unei diminuări a eficacităţii vaccinului în timp şi nu pentru că o variantă sau alta scapă protecţiei oferite de vaccin", a subliniat, de asemenea, Luis Jodar, vicepreşedinte şi director medical al grupului Pfizer.

Pe de altă parte, cercetătorii au recunoscut că nu au avut date despre respectarea purtării măştilor de protecţie, despre interacţiunile sociale sau despre ocupaţia persoanelor care au fost incluse în studiu, ceea ce ar putea avea afecta probabilitatea de a contracta COVID-19.

Potrivit autorilor studiului, aceste rezultate arată importanţa creşterii imunizării la nivel global şi a analizării eficacităţii vaccinului în timp pentru a decide categoriile de populaţie care ar trebui să primească cu prioritate dozele de rapel.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Criză la Hollywood, pentru prima dată în 128 de ani. De ce ar putea fi oprită toată producția de film

Sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood a votat aprobarea unei greve, acţiune care ar putea închide aproximativ toată producţia de film şi televiziune din SUA.

A murit un participant la Maratonul Nisipurilor. Ce se întâmplă cu ultramaratonul

Organizatorii Maratonului Nisipurilor, ultramaraton de şase zile (250 km) care are loc în fiecare an în Maroc, au anunţat că luni după-amiază unul dintre concurenţi a decedat.

Eroul care a salvat două persoane dintr-o casă în flăcări. Totul a fost filmat

Un poliţist din Wisconsin, Statele Unite, a devenit erou după ce a salvat două persoane dintr-o casă în flăcări. Toată operaţiunea a fost înregistrată de camera video montată pe uniforma ofiţerului.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.