Studiu: Cercetătorii au descoperit cel mai bun loc pentru a supravieţui colapsului global al societăţii

61936792
iStock

Noua Zeelandă, Islanda, Marea Britanie, Tasmania şi Irlanda sunt cele mai potrivite locuri pentru a supravieţui colapsului global al societăţii, potrivit unui studiu, scrie News.ro. 

Cercetătorii au spus că starea civilizaţiei umane este una „periculoasă” din cauza societăţii foarte interconectate şi energofage care s-a dezvoltat şi a deteriorării mediului pe care aceasta a cauzat-o.

Colapsul poate veni din şocuri, precum o criză financiară gravă, impactul unei crize climatice, distrugerea naturii şi chiar o pandemie mai gravă decât cea provocată de Covid-19 sau o combinaţie a acestora, au explicat cercetătorii.

Pentru a determina ce naţiuni ar rezista cel mai bine la un astfel de colaps, ţările au fost listate în funcţie de abilitatea de a produce mâncare pentru populaţia lor, de a-şi proteja graniţele în faţa unei migraţii masive şi de a-şi menţine o reţea electrică şi unele capacităţi de manufactură.

Insulele din regiunile temperate şi, în general, cu o densitate scăzută a populaţiei se află în top.

Cercetătorii au spus că studiul lor subliniază factorii pe care ţările trebuie să îi îmbunătăţească pentru a creşte rezilienţa.

Aparent, miliardarii lumii au început să cumpere pământ în Noua Zeelandă pentru a se pregăti de o apocalipsă.

„Nu am fost surprinşi că Noua Zeelandă se află pe lista noastră”, a spus profesorul Aled Jones de la Global Sustainability Institute din Marea Britanie, citează The Guardian. El a adăugat că nici prezenţa Regatului Unit nu este o surpriză.

Studiul, publicat în revista Sustainability, arată: „Civilizaţia mondială, mare consumatoare de energie care caracterizează epoca modernă reprezintă o situaţie anormală comparată cu mare parte din istoria omenirii”.

Locurile care nu au suferit de pe urma „efectelor ieşite din comun ale colapsului societăţii şi pot, astfel, să îşi menţină populaţii importante” au fost descrise ca „bărci de salvare”.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62204616
Franța înăsprește restricțiile după creșterea numărului infectărilor. Când trebuie masca purtată și afară

Măştile sanitare devin iarăşi obligatorii în Franţa, inclusiv în exterior, în stațiunile turistice, după creșterea alarmantă a numărului de infectări cu varianta Delta a coronavirusului.

62204611
Un elicopter s-a prăbuşit în timpul unei 'misiuni de luptă' în Irak. Cinci oameni au murit

Cinci militari irakieni - membri ai echipajului - şi-au pierdut viaţa joi după ce elicopterul lor s-a prăbuşit în cursul unei 'misiuni de luptă' în nordul Irakului, relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

62192069
Un cutremur de 8,2 grade s-a produs în Alaska. A fost emisă alertă de tsunami. VIDEO

Un puternic seism cu magnitudinea 8,2 grade s-a produs, miercuri seară, la mică adâncime în Peninsula Alaska, urmat de o alertă de tsunami în regiune, au precizat autorităţile americane.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.