Statele Unite au arestat două persoane care au înființat o secție secretă de poliție a Chinei în New York

61671124

Oficiali ai forțelor de ordine din SUA au arestat, luni, doi rezidenți din New York, pentru că ar fi înființat o "secție de poliție secretă" chineză în cartierul chinezesc din Manhattan.  

Operațiunea făcea parte din cadrul unei acțiuni de reprimare a presupuselor acțiuni ale Beijingului împotriva disidenților din SUA.

Potrivit Reuters, Lu Jianwang, în vârstă de 61 de ani, și Chen Jinping, în vârstă de 59 de ani, sunt acuzați de conspirație pentru că au acționat ca agenți ai guvernului chinez fără a informa autoritățile americane, precum și de obstrucționarea justiției.

Aceștia sunt așteptați să se prezinte la tribunalul federal din Brooklyn în cursul zilei de luni.

Acuzațiile vin în contextul în care Departamentul de Justiție intensifică investigațiile privind ceea ce numește "represiunea transnațională" exercitată de adversari ai SUA, precum China și Iran, pentru a intimida adversarii politici care trăiesc în Statele Unite.

"Nu putem și nu vom tolera persecutarea de către guvernul chinez a activiștilor prodemocrație, care au căutat refugiu în această țară", a declarat reporterilor Breon Peace, procurorul federal principal din Brooklyn.

În 2022 a fost publicat un raport care arăta că China operează peste 100 de așa-numite secții de poliție în întreaga lume, pentru a-și monitoriza, hărțui și repatria cetățenii în exil - iar printre aceste țări cu secții ”secrete” se află și România.

Tot luni, procurorii au dezvăluit acuzații împotriva a 34 de oficiali chinezi, pentru că ar fi operat o "fermă de troli" și ar fi hărțuit disidenții online, inclusiv prin întreruperea întâlnirilor acestora pe platformele tehnologice americane.

De asemenea, opt oficiali guvernamentali chinezi sunt inculpați într-un caz anunțat în 2020, în care este acuzat un fost director al Zoom Video Communications Inc (ZM.O), cu sediul în China, de întreruperea unor reuniuni video care comemora protestele din Piața Tiananmen din 1989.

Toți oficialii inculpați sunt în libertate.

Ambasada Chinei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Lu și Chen sunt amândoi cetățeni americani, care conduc o organizație non-profit a cărei misiune este de a oferi un loc de întâlnire socială pentru persoanele din provincia chineză Fujian, au declarat procurorii.

În 2018, Lu a încercat să convingă o persoană considerată fugară de către China să se întoarcă acasă, au declarat procurorii. În 2022, el a ajutat la deschiderea așa-numitei secții de poliție și a fost rugat de guvernul chinez să localizeze un individ care trăiește în California și care era considerat un activist pro-democrație, au adăugat aceștia.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62340419
Ministrul de Externe al Rusiei: Moscova doreşte încheierea conflictului din Ucraina cât mai curând posibil
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni, în timpul unei vizite în Brazilia, că Moscova doreşte încheierea conflictului din Ucraina cât mai curând posibil, relatează Reuters.  
62340397
Guvernatoarea din Alabama, unde au murit recent 4 adolescenți împușcați, susține portul de armă fără permis special
O zi de naștere, organizată într-un orășel din statul american Alabama, a avut un final precipitat și sângeros. Cel puțin 4 adolescenți au fost uciși, și alți 28 au fost răniți, după ce mai multe persoane au deschis focul într-un studio de dans.  
62340390
Vizită alarmantă. Ministrul chinez al Apărării s-a dus la Moscova chiar de Paște. Putin: ”Sunt foarte bucuros să vă văd”
Rusia lui Putin confirmă din nou că este o tiranie, în care opozanții sunt asasinați ori azvârliți în pușcărie.