Spania se confruntă din nou cu inundații de proporții. Autoritățile au fost nevoite să evacueze peste 350 de locuințe

×
Publicitate

Ploile torențiale au provocat inundații de proporții în sudul Spaniei. Cel mai rău e în Andalusia și Murcia.

Autoritățile au fost nevoite să evacueze peste 350 de locuințe, iar o femeie a fost găsită fără viață.

În multe locuri, râurile au ieșit din matcă și au provocat un dezastru.

Drumuri importante au fost închise circulației. Una dintre cele mai afectate rute este autostrada care leagă Cadiz de Sevilla.
Autoritățile rămân în alertă.

Ploile continuă în 11 regiuni din Spania, inclusiv în insulele Canare.

În Málaga, mai multe școli au suspendat cursurile pentru a-i proteja pe elevi.

Cel puţin o persoană și-a pierdut viața

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa după ce sudul Spaniei a fost lovit de ploi torenţiale şi de inundaţii, a relatat marţi agenţia de ştiri Europa Press, citată de DPA.

Echipele de intervenţie au descoperit un cadavru în apropierea oraşului Sevilla, după ce doi soţi au fost daţi dispăruţi în acea zonă.

Trupul a fost identificat ulterior ca fiind cel al soţiei date dispărute, a precizat Europa Press, citând poliţia şi departamentul de pompieri.

Cei doi soţi se deplasau marţi dimineaţă către locul de muncă într-un vehicul off-road, când un râu situat la nord de Sevilla s-a revărsat, iar vehiculul a fost luat de ape, au mai precizat autorităţile spaniole.

Autovehiculul a fost găsit, iar trupul femeii a fost localizat ulterior în tufişuri, la o distanţă de 400 de metri de vehicul, a declarat Francisco Toscano, reprezentantul guvernului central din Sevilla.

Operaţiunea de căutare a bărbatului va continua miercuri.

Un biciclist este de asemenea dat dispărut, potrivit cotidianului El País.

Mai multe drumuri au fost blocate, iar traficul feroviar a fost parţial suspendat în regiune din cauza inundaţiilor.

Sute de persoane au fost evacuate

Sute de persoane au fost evacuate ca măsură de precauţie din cauza nivelurilor ridicate ale râurilor, inclusiv în localitatea Cártama, în apropiere de Malaga.

Sute de persoane au fost salvate din inundaţii în regiunea Murcia din sud-estul Spaniei, potrivit Europa Press.

În imaginile difuzate de postul public de televiziune RTVE pot fi văzute autovehicule care sunt luate de ape în urma inundaţiilor.

Unele dintre aceste imagini amintesc de inundaţiile devastatoare care au lovit estul Spaniei în luna octombrie a anului trecut şi care s-au soldat cu peste 230 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62529081
Crește furia în Macedonia de Nord. Mii de oameni au ieșit în stradă după incendiul din clubul de noapte, soldat cu 59 morți

În Macedonia de Nord, oamenii continuă să-și arate solidaritatea cu victimele care au murit arse de vii într-un club de noapte. Sub sloganul „corupția ucide”, mii de persoane au manifestat în tăcere în capitala Skopje.

62529019
Proteste și tensiuni în Parlamentul Ungariei după interzicerea marșurilor Gay Pride

Tensiuni în Parlamentul Ungariei. Opoziția de la Budapesta a aprins fumigene în semn de protest față de legea care interzice marșurile Gay Pride.

62527244
Europol avertizează asupra ameninţărilor infracţionale generate de inteligenţa artificială

Grupările de crimă organizată utilizează tot mai mult inteligenţa artificială pentru a desfăşura escrocherii şi a facilita plăţile ilegale, permiţându-le să îşi extindă rapid operaţiunile la scară globală, cu costuri reduse şi o detectare mai dificilă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.