Șocant. Un soldat ucrainean a fost operat pentru o grenadă neexplodată înfiptă în corp

62316081

Un soldat ucrainean a suferit o intervenție chirurgicală mai puțin obișnuită. Medicii au fost nevoiți să-i scoată din zona coastelor o grenadă trasă de un soldat rus cu un lansator de grenade.  

Potrivit Daily Mail, această operație a fost realizată de un medic chirurg cu experiență, generalul-maior Andrei Verba din Vinitsia, care a condus operațiunea în compania a doi militari, știind că explozivul ar fi putut să detoneze în orice moment.

El nu a putut efectua o intervenție chirurgicală de coagulare a sângelui, deoarece această operațiune folosește căldura pentru a controla sângerarea și ar fi putut provoca .. o explozie.

Soldatul avea o grenadă de tip VOG înfiptă în corp, undeva în zona trunchiului, proiectil care fusese tras dintr-un lansator de grenade al unei puști de asalt.

grenada, soldat, Ucraina

Aceste arme au fost văzute prima dată în timpul invaziei sovietice a Afganistanului, fiind eficiente pe o distanță de până la aproximativ 400 de metri.

Operația de îndepărtare a grenadei a avut succes, iar soldatul rănit este în curs de reabilitare.

Andrei Verba este unul dintre cei mai aprecizați chirurgi militari din Ucraina, având disctincțiile ”Doctor de Onoare al Ucrainei” și ”Doctor în Științe Medicale”.

grenada, soldat, Ucraina

În acest timp, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunțat că ”bătălia pentru Donbas continuă”, iar la Soledar ”aproape că nu mai există viaţă”.

El a menţionat că au fost lovituri ruseşti şi asupra oraşelor Herson şi Oceakiv, a oraşelor din regiunile Doneţk şi Harkov şi împotriva comunităţilor de frontieră din regiunea Sumî.

Preşedintele a mai spus că Ucraina se străduieşte să integreze cât mai repede în sistemul său de apărare noile mijloace de luptă şi echipamente pe care le primeşte de la parteneri.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61876216
Statele Unite iau în calcul să-i trimită Ucrainei vehicule de luptă blindate Stryker

Statele Unite iau în calcul să-i trimită Ucrainei vehicule de luptă blindate Stryker, în perspectiva unei ofensive ruse aşteptate în primăvara acestui an, au indicat două surse apropiate acestui dosar.

62308720
17 persoane au murit după ce au inhalat gaze toxice de la aparatele de încălzire, în Algeria

Şaptesprezece persoane au murit în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon în Algeria în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi Protecţia civilă.

62316066
Un avion a decolat fără 55 de pasageri. A luat bagajele și i-a lăsat pe pistă

Autoritatea indiană de reglementare în domeniul aviaţiei a cerut companiei aeriene Go First un raport cu privire la modul în care peste 50 de pasageri au fost uitaţi într-un autobuz pe pista aeroportului din Bangalore în timp ce avionul lor a decolat.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.