Situație critică într-o secție ATI din India. Rudele bolnavilor de Covid au găsit unitatea abandonată, cu pacienți morți

×
Publicitate

De la o zi la alta, statisticile oficiale adăugă alte peste 400.000 de cazuri noi de COVID în India, care a mai depăşit un prag de speriat: 21 de milioane de infectări.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrare aproape 4.000 de decese. Îngrijorarea experților este că, de fapt, cifrele reale sunt mult mai mari. 

Confuzie şi disperare în faţa unei secţii de terapie intensivă pentru bolnavi de Covid, la un spital din India. Sunt rude ale bolnavilor şi poliţişti. Când au intrat înăuntru au găsit o scenă de coşmar: unitatea medicală era abandonată, iar şase pacienţi zăceau în paturi, fără suflare.

Bărbat: ”Morţi, morţi. Toţi au fugit, nu e niciun medic aici, nu mai e nimeni, nici doctori, nici paznici."

Bărbat: ”Cum se poate ca doctorii să-şi abandoneze aşa pacienţii? Sunt nişte criminali! Cum să lase totul baltă?"

Iată scena unei cumplite realităţi, într-un spital indian. O tragedie, dar nu o crimă! Personalului medical i s-a ordonat pur şi simplu să se ascundă din spitalul care nu mai putea trata niciun bolnav de Covid, pentru că epuizase toată rezerva de oxigen.

Sam Kiley, CNN: ”Spitale mici, ca acesta, reprezintă, de fapt, coloana vertebrală a sistemului de sănătate publică din India. Se află în prima linie a pandemiei de Covid, dar sunt sufocate, atât de numărul imens de pacienţi, cât şi de şocul emoţional."

Cu câteva zile înainte, rudele unui alt pacient decedat, cuprinse de disperare şi furie, i-au atacat pe medici şi asistenţi. Apoi, după vreo două zile, când li s-a spus că spitalul rămâne fără oxigen, le-au cerut socoteală tot cadrelor medicale, în cel mai agresiv mod.

Swati Rathore, director Spitalul Kriti: ”15 persoane au năvălit peste noi. Atunci le-am cerut medicilor şi personalului să se ascundă la etajul trei, până se calmează lucrurile, pentru că nu voiam să-i văd agresaţi şi loviţi."

Oficial, sunt peste 21 de milioane de cazuri de infectare, în India, şi, în fiecare zi, mor răpuşi de Covid aproape 4.000 de oameni. În realitate, însă, sunt probabil şi mai multe decese.

Mulţi se sting din cauza lipsei cronice a oxigenului pentru terapie. Autorităţile locale, dar și de la nivel central sunt tot mai des învinuite pentru asta, însă, de multe ori, oamenii îşi varsă furia direct asupra medicilor şi asistenţilor.

Swati Rathore, director Spitalul Kriti: ”Vă rog să ne ajutaţi, să ne înţelegeţi, să ne iubiţi, să ne respectaţi, pentru că oricine poate fi pe un pat de la terapie intensivă, în orice moment al zilei. Aveţi nevoie de doctori pentru terapia cu oxigen. Dacă îi loviţi şi îi agresaţi, cine să mai aibă grijă de bolnavii voştri?"

Spitalul respectiv a primit în cele din urmă o rezervă de oxigen, paturile sunt din nou ocupate de pacienţi, iar personalul medical este la căpătâiul lor, dar coşmarul continuă.

Specialiştii avertizează că valul al treilea al pandemiei se va revărsa peste India chiar înainte ca valul doi, adică acesta, să atingă vârful, iar durerea, teama şi furia vor continua să crească.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62188716
O fată de 12 ani a deschis focul într-o școală din SUA: Trei persoane rănite

O elevă de clasa a şasea a deschis focul într-un colegiu din Idaho, în vestul Statelor Unite, şi a rănit uşor trei persoane - doi elevi şi un angajat -, înainte să fie dezarmată de către o profesoară, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

62177601
Un român a fost înjunghiat mortal în timpul unei altercaţii, în sudul Ungariei

Un bărbat român a fost înjunghiat mortal joi seara la Dusnok, localitate în sudul Ungariei, aparent în urma unei dispute, a anunţat poliţia ungară, citată vineri de agenţia de presă MTI, scrie Agerpres. 

62188709
VIDEO. Încăierare între Floyd Mayweather, Logan Paul şi Jake Paul, la un eveniment media

Fostul campion mondial la box profesionist, Floyd Mayweather, şi fraţii Logan şi Jake Paul s-au încăierat, joi, la Miami, în timpul unui eveniment media de promovare a meciului care va avea loc în data de 6 iunie, scrie News.ro. 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.