După aproape un secol în care înotul a fost interzis în Sena, fluviul s-a transformat într-o piscină în aer liber.

Autoritățile franceze au redeschis 4 zone publice, unde oamenii, de la mic la mare, se pot răcori în aceste zile toride.

Apa, testată zilnic

Zonele de scăldat sunt amplasate în apropierea primăriei, a Turnului Eiffel și în estul Parisului. Accesul este gratuit, însă programul depinde de vreme și de calitatea apei.

Emma Carmichael, The Associated Press: Apa este testată zilnic pentru ca înotul să se poată practica în condiții de siguranță. Vizitatorii sunt rugați să poarte veste de salvare de culoare galbenă, iar salvamarii sunt prezenți pe tot parcursul zilei.

Redeschiderea Senei pentru înot reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte lăsate în urmă de Jocurile Olimpice de Vară, organizate la Paris în 2024. Evenimentul grandios a accelerat investițiile de miliarde de euro pentru curățarea fluviului.

Totuși, provocările rămân. Vara trecută, mai multe zile dedicate înotului au fost anulate după ploi abundente, care au afectat calitatea apei.