Licitaţia a cuprins „douăzeci de bijuterii alese, îndrăgite şi purtate de Claudia Cardinale”, potrivit unui comunicat.

O parte din această sumă va fi donată Fundaţiei Claudia Cardinale, fundaţia pe care a înfiinţat-o împreună cu fiica sa pentru a sprijini tinerii artişti contemporani din domeniul audiovizualului, în special femeile. Rezultatul a depăşit estimarea maximă realizată de Christie's, a precizat casa de licitaţii, iar toate piesele au fost vândute.

O carieră legendară în cinematografie

O legendă a cinematografiei italiene, Claudia Cardinale a fost muza celor mai mari regizori, de la Luchino Visconti la Federico Fellini, la Henri Verneuil sau Sergio Leone.

A jucat în peste 150 de filme în Italia, Franţa şi la Hollywood şi a fost una dintre cele mai emblematice actriţe ale cinematografiei italiene, alături de Gina Lollobrigida şi Sophia Loren.

A decedat la 23 septembrie anul trecut la Nemours, lângă Paris, unde locuia de mulţi ani.