Semnal de alarmă al OMS. Experții recomandă vizitele la dentist doar pentru cazurile urgente

62141861
Getty

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), îngrijorată de impactul COVID-19 asupra serviciilor de îngrijire stomatologică din întreaga lume, a formulat câteva principii pentru ca profesioniştii din domeniu să ''minimizeze'' riscurile de transmitere.

''OMS sugerează evitarea sau reducerea la minimum a tuturor procedurilor care generează aerosoli'', foarte frecvente în stomatologie (echipamente de mare viteză, ultrasunete, pulverizare şi altele), a declarat marţi, în cadrul unei videoconferinţe, doctor Benoît Varenne din cadrul Programului de sănătate oro-dentară al OMS, potrivit Agerpres.

În recomandările sale adresate autorităţilor din sistemul de sănătate şi personalului din acest sector, organizaţia ONU oferă sfaturi tehnice pentru minimizarea acestor proceduri atunci când acestea sunt indispensabile (aspiraţie rapidă, climatizare adecvată şi altele).

Cu toate acestea, organizaţia a subliniat importanţa îngrijirii stomatologice, adesea trecută cu vederea, fiind considerată ''costisitoare'' şi ''nefiind inclusă în asistenţa medicală de bază în numeroase ţări'', a precizat Varenne.

''Afecţiunile stomatologice reprezintă o povară sanitară neglijată în multe state. Ele sunt surse de suferinţă, izolare socială şi chiar deces'', cum este noma, o formă de cangrenă a cavităţii bucale ce afectează cu precădere copiii care suferă de malnutriţie, care au o stare de sănătate precară şi o igienă deficitară, a subliniat responsabilul OMS.

''Se estimează că aproape 3,5 miliarde de persoane suferă de afecţiuni oro-dentare. Peste 500 de milioane de copii au carii'', a precizat el.

În acest context deja dificil, ''serviciile de sănătate oro-dentară sunt puternic afectate'' de pandemia de Sars-Cov-2, multe fiind suspendate în faţa riscurilor la care este expus personalul din acest sector, în condiţiile în care cererea s-a redus, pacienţilor ''fiindu-le frică'' să recurgă la aceste servicii.

''75% dintre statele membre OMS au indicat în cadrul unui sondaj că serviciile lor stomatologice au fost parţial sau total perturbate'', a spus Varenne.

Recomandările transmise de OMS

 

Pe baza acestei constatări, OMS recomandă instituirea unor sisteme de consultare la distanţă pentru a evalua urgenţa îngrijirii, sugerând ca intervenţiile ''neesenţiale'' (controale, curăţare, îngrijire preventivă) ''să fie întârziate''.

OMS recomandă totodată să fie oferite sfaturi privind igiena esenţială pentru o sănătate dentară bună (periaj, nutriţie adecvată, atenţionări contra utilizării zahărului, tutunului, alcoolului) şi să fie respectate protocoale stricte pentru consultări fizice (distanţare, echipamente, sterilizare, dezinfectare sistematică între două consultaţii, precum şi interzicerea prezenţei unei persoane însoţitoare la cabinet).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62141859
Urmărire ca în filme în California. Cum a fost prins un șofer care a refuzat să oprească la un control
S-au derulat scene pline de acţiune pe străzile unui oraş din California. Un şofer mai rebel a crezut că e suficient de iscusit încât să-şi piardă urma din calea poliţiştilor, dar nu a făcut decât să îi întărâte mai tare.
62141858
Musafir neașteptat pe o plajă din Germania. Oamenii au fugit îngroziți din apă
Zi de plajă cu peripeţii pentru zeci de nemţi. Un porc mistreţ s-a gândit şi el să facă o baie, dar când a ieşit din apă, nu a avut parte de o primire tocmai prietenoasă.
62141857
Marea Britanie anunţă o creștere a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus. Distanțarea este ignorată în baruri
Marea Britanie anunţă peste o mie de îmbolnăviri de coronavirus într-o singură zi. Este pentru a 3-a oară în ultima săptămână când este raportată o astfel de cifră.