Şeful Pentagonului a vorbit cu ministrul rus al Apărării. Este a doua discuție dintre cei doi în mai puţin de o lună

62466646

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au vorbit, vineri, la telefon, pentru a doua oară în decurs de mai puţin de o lună, convorbirea fiind anunţată atât de Pentagon, cât şi de Moscova.

Potrivit unui scurt comunicat al Pentagonului, „secretarul Austin a subliniat importanţa menţinerii liniilor de comunicare în contextul războiului în curs al Rusiei împotriva Ucrainei”. Washingtonul nu a dat alte detalii.

Conform Moscovei, „a fost discutată problema prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii şi a reducerii riscului unei posibile escaladări".

Ministerul rus al Apărării a precizat, într-un comunicat, că discuţia a avut loc la iniţiativa părţii ruse şi menţionează că este a doua oară când Andrei Belousov vorbeşte cu Lloyd Austin de la numirea sa în funcţie.

Conversaţia dintre Austin şi Belousov a avut loc după summitul NATO de la Washington din 9-11 iulie, la care aliaţii şi-au declarat sprijinul ferm pentru Ucraina, dar şi disponibilitatea de a menţine deschise canalele de comunicare cu Moscova pentru a reduce riscurile şi a preveni escaladarea, potrivit textului Declaraţiei finale.

Aceasta a fost cea de-a doua conversaţie între miniştrii apărării din SUA şi Rusia, precedenta având loc la 25 iunie. Înainte de aceasta, ultima conversaţie între şefii departamentelor de apărare din SUA şi Rusia avusese loc în martie 2023.

Contactele dintre Moscova şi Washington au scăzut semnificativ de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

La 12 mai, liderul rus Vladimir Putin l-a înlocuit în fruntea Ministerului Apărării pe veteranul Serghei Şoigu, un vechi aliat, cu Andrei Belousov, considerat „mai tehnocrat”, dar Washingtonul apreciase că această schimbare nu va influenţa cursul războiului de agresiune din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62466645
Forțele lui Putin s-au dezlănțuit în regiunea ucraineană Donețk. Număr mare de morți și de răniți

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 13 rănite, vineri, în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, de pe linia frontului, în urma unor atacuri ruseşti, au declarat oficialii regionali, relatează Reuters.

62417200
Cutremur cu magnitudinea 5,5, raportat sâmbătă dimineața. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea 5,5, s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Insulele Ryukyu, Japonia.

62466642
O școală din Nigeria s-a prăbușit. Cel puţin 21 de elevi au murit, iar alți 69 au fost răniţi | VIDEO

Tragedie în Nigeria. Cel puțin 21 de elevi au murit, vineri, după ce o școală s-a prăbușit în centru țării africane.  

Recomandări
Luca niculescu id237175 inquam photos george calin
PNL, decizie finală privind „Guvernul Niculescu”. Liberalii susțin propunerea lui Bolojan și vor vota noul Cabinet

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit sâmbătă și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Votul are loc, marți (20 octombrie), în Parlament.

Congres pnl 7
Reacția lui Ilie Bolojan după ce PNL a decis să voteze „Executivul Niculescu” și să intre în opoziție: „Un vot condiționat”

PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu și intrarea formațiunii în opoziție, a anunțat sâmbătă liderul partidului, Ilie Bolojan, după o ședință de peste trei ore. El a precizat că votul este condiționat.

Shutterstock oameni la guvern
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.200 de miliarde de lei în iulie 2026. Cu cât a crescut într-o singură lună

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creştere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).