Scenariu sumbru din Vest pentru ucraineni: „Își consumă vara, pierd din ce în ce mai multe săptămâni”

×
Publicitate

Ucrainenii au atacat, sâmbătă, din nou podul strategic Kerci, care leagă Crimeea de Rusia continentală. Rușii susțin însă că proiectilele au fost doborâte de sistemele antiaeriene.

Și, vineri noapte, forțele Kievului au trimis 20 de drone acolo. Pe de altă parte, avioanele F-16 nu vor apărea mai devreme de vara anului viitor pe cerul Ucrainei.

Asta din cauza unui şir de întârzieri din partea aliaților occidentali în implementarea unui program de instruire a piloților.

Ucraina ar trebui să-și asume riscuri mai mari în contraofensiva sa dacă vrea să-și atingă principalul obiectiv strategic - ajungerea pe coasta Mării Azovului, crede analistul militar britanic Michael Clarke.

Michael Clarke, analist militar: „Ucrainenii își consumă vara, pierd din ce în ce mai multe săptămâni. Probabil mai au la dispoziție două luni pentru rezultate cu adevărat importante”.

Occidentul nu s-ar ține de promisiuni

Analistul britanic primește însă o replică tăioasă de peste Ocean, de la un veteran al armatei americane, John Spencer, în prezent președinte al catedrei de studii privind războiul urban de la Modern War Institute.

În opinia acestuia, nicio altă armată nu a fost nevoită să spargă "linii defensive minate atât de extinse" de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Mai mult, Spencer se declară convins că nicio armată occidentală nu ar încerca o astfel de acțiune fără o dotare de 1.000 de ori mai mare.

Ideea e că Occidentul nu a livrat ce a promis și, mai ales, n-a trimis nici măcar o mică parte din ce are nevoie Ucraina”, pune punctul pe „i” profesorul de la West Point.

Lupte tot mai crâncene pe front

Până una alta, ucrainenii luptă cu ce au. Pe frontul de est, între Bahmut și Toretzk, luptele sunt tot mai încrâncenate. Rușii par să fi primit întăriri și atacă necontenit. Ucrainenii le țin piept cu ajutorul obuzierelor AHS Krab, furnizate de polonezi.

Inamicul este la 10 km departare. Rușii ripostează, timp în care ucrainenii se retrag într-un adăpost săpat în pământ.

Proiectilele rușilor par să nu se mai termine.

Anastasia: „Acum mi-ar placea sa beau un Aperol pe malul marii... Marea Azov...”.

Obuzele cad tot mai aproape de adăpost: „În sfârșit, ai noștri au decis să pună artileria la treabă. Să vedem dacă-i lovește sau nu”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Delir la Moscova. Rusia jură că se va răzbuna după noul atac al Ucrainei asupra podului din Crimeea

Moscova a oferit prima reacție și a trecut la amenințări după atacul de sâmbătă al ucrainenilor asupra podului Kerci, din peninsula Crimeea. 

Trei femei, amendate pentru că au dansat pe o melodie a lui Verka Serducika. „Este o melodie cu un înţeles inacceptabil”

Un tribunal din Crimeea a amendat trei femei cu 15.000 de ruble (138 de euro) pentru „discreditarea” armatei ruse, a anunţat, vineri, Ministerul rus de Interne, citat de Novaya Gazeta Europe.

 

Studenții chinezi din Germania, acuzați de spionaj. Reacția „isterică” a Beijingului

Ambasadorul Chinei în Germania, Wu Ken, a respins temerile că studenţii chinezii s-ar ocupa cu spionajul, catalogând astfel de avertismente drept o farsă politică, relatează sâmbătă dpa.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.