S-a autoproclamat cel mai tânăr „președinte” din lume. Povestea bărbatului care și-a inventat propriul stat
„Terra nullius.” În dreptul internațional, această expresie latină care înseamnă „pământ al nimănui” descrie o zonă de teren care nu este revendicată de niciun stat suveran.
Într-o epocă în care aproape fiecare centimetru al suprafeței terestre a fost cartografiat, exemplele de terra nullius sunt extrem de rare.
Bir Tawil, de exemplu — o porțiune pustie de deșert aflată la granița dintre Egipt și Sudan.
Egiptul și Sudanul au hărți diferite ale frontierei, dar, din cauza suprapunerii acestor limite, Bir Tawil ar aparține acelei națiuni care renunță la revendicarea unei zone mai mari și mai dezirabile. Fiecare țară insistă că Bir Tawil aparține celeilalte.
Acest statut neobișnuit a atras autointitulați constructori de națiuni — așa-numiții „micronaționaliști” — care speră să-și creeze propriile „țări”.
O tentativă notabilă a fost cea a lui Jeremiah Heaton, un american care, în 2014, a fondat nerecunoscutul „Regat al Nordului Sudanului” în Bir Tawil.
Motivația sa, i-a spus el lui Don Lemon de la CNN la vremea respectivă, a fost aceea de a o face pe fiica sa o „prințesă” în viața reală.
Alți micronaționaliști s-au orientat spre Europa. De-a lungul graniței croato-sârbe, un conflict de lungă durată privind fluviul Dunărea a dus la revendicarea unor zone de terra nullius în jurul a cel puțin patru mici bucăți de pământ.
Disputa de frontieră a început în 1947, după cel de-al Doilea Război Mondial, și a reizbucnit în anii 1990, când s-au făcut încercări de a restabili separarea istorică dintre Serbia și Croația, care petrecuseră cea mai mare parte a secolului al XX-lea ca subdiviziuni ale Iugoslaviei.
Istoric, cele două teritorii erau separate de fluviul Dunărea.
Serbia susține că granița sa urmează cursul central al râului actual; Croația revendică o altă graniță, bazată pe hărțile de proprietate funciară din secolul al XIX-lea, când râul avea un alt curs.
Aceste definiții diferite ale graniței înseamnă că Croația revendică terenuri de pe malul estic al Dunării — teritoriu pe care Serbia îl consideră al său. Dar fostul curs al râului înseamnă că există mai multe porțiuni de teren pe malul vestic care, conform acelor hărți vechi, ar aparține Serbiei.
Ca și în cazul Bir Tawil, aceste porțiuni vestice de teren ar reveni acelei țări care pierde disputa teritorială mai mare. În practică, asta înseamnă că nici Croația, nici Serbia nu le revendică, deși oficialii spun că asta nu înseamnă că au fost abandonate.
Teritoriul revendicat de Jackson are, cu aproximativ o jumătate de kilometru pătrat, doar puțin mai mult decât Vaticanul, cea mai mică țară din lume. Jackson, care spune că a atras aproximativ 400 de „cetățeni verdisieni” de partea sa, crede că mica sa „republică” aflată la început de drum poate deveni un stat-națiune suveran, cu recunoaștere internațională.
Dar, la câteva zile după ce echipa Verdis a arborat steagul lor albastru cu dungi albe, conceput de ei înșiși, în nisipul din Pocket 3, în 2023, Jackson spune că a trecut prin prima sa „criză națională”, când poliția croată a sosit și l-a deportat.
