Rușii speră ca statele occidentale să renunțe, treptat, la ajutoarele militare pe care le trimit Ucrainei

×
Publicitate

Solidari cu Ucraina, toți miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au fost luni la Kiev unde au reiterat hotărârea de a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia.  

Iar la Washington, republicanul Mitch McCarthy, șeful Camerei Reprezentanților, a declarat că susține în continuare ajutoarele militare pentru Ucraina.

Asta după ce finanțarea militară suplimentară a fost exclusă dintr-un acord bugetar încheiat în ultimul moment în Congres, ca măsură temporară de compromis pentru evitarea blocajului instituțiilor din Statele Unite.

Dmitro Kuleba, Ministrul de Externe ucrainean: ”Este un eveniment istoric, pentru că, pentru prima dată, Consiliul Afacerilor Externe are o reuniune în afara granițelor Uniunii Europene, dar în interiorul viitoarelor granițe ale Uniunii Europene. Și acesta este un mesaj în sine, un mesaj de susținere”.

Luminiţa Odobescu, Ministrul de Externe: ”Atacurile rușilor asupra infrastructurii civile, inclusiv asupra porturilor de pe Dunăre, foarte aproape de granița românească, sunt crime de război. România va continua eforturile de sprijinire a Ucrainei prin asigurarea tranzitului cerealelor”.

Pe de altă parte, Germania a făcut apel pentru oprirea atacurilor "brutale" asupra rețelei energetice ucrainene, acum, când se apropie iarna.

Annalena Baerbock, Ministrul de Externe Germania: ”Ucraina are nevoie de un scut protector pentru iarnă. Un scut protector pentru iarnă care să cuprindă apărare antiaeriană, dar și generatoare și consolidarea aprovizionării cu energie”.

Peste ocean, la Washington, Congresul SUA a adoptat cu scandal o lege de finanțare provizorie, pentru următoarele 45 de zile, care nu include sprijin pentru Ucraina. Cu toate astea, președintele republican al Camerei Reprezentanților din Congresul American a dat asigurări că susține în continuare Kievul.

Kevin McCarthy, președinte al Camerei Reprezentanților: ”Cred că Ucraina e foarte importantă. Am susținut întotdeauna înarmarea Ucrainei. Asta nu înseamnă să trimitem bani în Ucraina, asta înseamnă să înarmăm Ucraina cu armament ca să se apere”.

Și administrația președintelui Biden a anunțat că pregătește un nou pachet de ajutoare militare pentru Ucraina.

Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: ”Acesta e mesajul nostru. Dacă Putin crede că poate rezista mai mult ca noi, se înșală”.

Rușii, pe de altă parte, speră că statele occidentale să renunțe, treptat, la ajutoarele militare pe care le trimit Ucrainei.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin: ”Bineînțeles, SUA vor continua să fie direct implicate în conflict. Dar - am spus asta în repetate rânduri - ne așteptăm că oboseala din cauza acestui conflict, oboseala din cauza sponsorizării complet absurde a regimului de la Kiev, să sporească în diverse țări, inclusiv în SUA”.

Luni, Germania a anunțat un nou pachet de ajutoare pentru Ucraina. Printre echipamente se numără vehicule pentru deminare, transportoare blindate și șase sisteme antiaeriene Gepard, care și-au dovedit eficiența împotriva dronelor kamikaze folosite de ruși să arunce în aer infrastructura ucraineană.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62347055
Un nou cutremur cu magnitudinea 4 lângă Napoli a stârnit panică în rândul locuitorilor din regiune

Un nou seism cu magnitudinea 4,0 a lovit, luni seară, regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree, lângă Napoli, o nouă alertă după o serie de cutremure similare în ultimele zile, au raportat autorităţile, notează AFP.

 

62391302
Prima şcoală subterană din Ucraina va fi construită la Harkov

Prima şcoală subterană din Ucraina va fi construită în oraşul Harkov din nord-estul ţării, a declarat primarul Ihor Terejov, potrivit BBC.

62391301
O minge de foc imensă a luminat cerul în Oxford, Marea Britanie. „A fost terifiant. Îngrozitor” VIDEO

O imensă minge de foc a fost văzută în Oxford, după ce s-a raportat o „explozie" în zonă, a scris Sky News.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.