Rusia susține că vaccinul EpiVacCorona are o eficiență de 100%

62169804
Profimedia

Vaccinul candidat împoriva Covid-19 EpiVacCorona - al doilea vaccin omologat în Rusia - s-a devedit eficient 100% în prima fază a testelor clinice, a anunţat marţi autoritatea rusă pentru protecţia consumatorului Rospotrebnadzor, relatează Reuters.

Datele - care au la bază testele din fazele 1 şi 2 - au fost publicate înaintea unui test din faza 3, cel mai amplu, care vizează în general mii de participanţi, dintre care un grup este vaccinat un placebo.

”Eficienţa vaccinului are la bază eficienţa sa imunologică şi preventivă”, anunţă Rospotrebnadzor, potrivit agenţiei oficială rusă de presă Tass, citată de News.ro.

”Potrivit rezultatelor primei şi celei de a doua faze a testelor clinice, eficienţa imunologică a vaccinului EpiVacCorona este de 100%”, potrivit aceleiaşi surse.

Studiile din faza 1 şi 2 au testat siguranţa vaccinului, efectele secundare şi imunogenitatea vaccinului la 100 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, potrivit registrului public al testelor.

Teste în Rusia ale EpiVacCorona - dezvoltat de Institutul Vektor din Siberia - au început în noiembrie.

Primul vaccin dezvoltat de Rusia - Sputnik V - are o eficienţă de 92%, potrivit unor rezultate provizorii.

Rusia a anunţat că poate vaccina anul acesta împotriva covid-19 60% din populaţia rusă.

O campanie de vaccinare în masă a început săptămâna aceasta.

Rusia a anunţat pânăîn prezent 3.612.800 de contaminări cu noul coronavirus şi 66.623 de morţi dn cauza covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62168245
România se află pe locul 6 în UE în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19

România se află în primele 6 țări din Uniunea Europeană și în primele 18 din lume în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19, susține Ministerul Sănătății într-un mesaj postat pe Facebook.

62169789
Reacția Chinei după ce fost criticată de experți că nu a acționat suficient de rapid în prima fază a epidemiei

China şi-a apărat marţi modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, recunoscând în acelaşi timp că trebuie să îşi dea silinţa să facă mai mult, după criticile unei comisii independente mandatate de OMS, relatează AFP.

62169790
VIDEO. Putin a intrat la bustul gol în apă, într-o spărtură de gheață în formă de cruce

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a respectat tradiția de Bobotează și a intrat într-o apă rece ca gheața la bustul gol.

Recomandări
62196944
Parchetul European a trimis în judecată șefii AFDJ Galați care au dat 7 milioane euro pe remorchere ce nu pot naviga pe Dunăre

Parchetul European a anunțat trimiterea în judecată a funcționarilor AFDJ Galați care au cheltuit 7 milioane de euro din bani europeni pentru remorchere care nu pot naviga pe Dunăre. De asemenea, au fost trimise în judecată o persoană fizică și o firmă.

Gettyimages nicusor dan
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după victoria surprinzătoare a studenților în Serbia: „România este pregătită”

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o primă reacție, luni, după ce Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea la alegerile parlamentare din Serbia, în fața mișcării conduse de studenți.

Grindeanu sursa pro tv 9
Sorin Grindeanu: „Vreau să spun foarte clar: anul viitor, taxele pentru români şi companiile româneşti nu vor creşte”

Liderul PSD Sorin Grindeanu a dat asigurări luni că, în 2026, taxele pentru români şi companiile româneşti nu vor creşte, subliniind că ”economia are nevoie de predictibilitate”.