Rusia susţine că a distrus patru baterii Patriot la Kiev. Proteste europene după avarierea unor ambasade

62488584

Ministerul rus al Apărării a susţinut vineri că a distrus patru baterii antiaeriene Patriot în atacul cu rachete efectuat mai devreme asupra Kievului.

"Ca răspuns la acţiunile regimului de la Kiev, susţinut de sponsorii săi occidentali, a fost lansat în această dimineaţă un atac combinat cu arme de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune", a afirmat Ministerul rus al Apărării într-o notă publicată pe Telegram. Potrivit aceluiaşi minister, ar mai fi fost distruse un sistem de rachete HIMARS, cinci staţii de război radio-electronic şi şase depozite de muniţii.

Potrivit autorităţilor ucrainene, Rusia a lansat vineri dimineaţă asupra Kievului opt rachete hipersonice Kinjal, provocând un deces şi pagube materiale. Şase misiuni diplomatice au suferit pagube în urma acestui atac, respectiv ambasadele Albaniei, Argentinei, Macedoniei de Nord, Portugaliei, Muntenegrului şi misiunea Autorităţii Palestiniene. Majoritatea acestor misiuni se aflau în aceeaşi clădire şi pagubele sunt limitate, mai ales ferestre sparte şi uşi smulse de suflul exploziilor, fără răniţi.

Oficiali europeni, precum şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, au protestat însă vehement. "Nicio reprezentanţă diplomatică nu ar trebui să fie ţinta unui atac, şi nici măcar să fie afectată", a spus Kallas, care a vorbit despre "încă un atac barbar al Rusiei împotriva unor obiective civile şi care nu arată nicio voinţă de pace".

"Preşedintele a spus că de fiecare dată va exista un răspuns", a declarat în acest timp Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, făcând aluzie la atacurile ucrainene cu rachete occidentale asupra Rusiei, după ce încă un atac de acest fel, cu şase rachete americane ATACMS şi patru rachete britanice Storm Shadow, a avariat joi o uzină chimică în provincia rusă Rostov.

La conferinţa sa de presă anuală desfăşurată joi, Putin lansat Ucrainei şi Occidentului o provocare la un "duel tehnologic", sugerându-le să aleagă o ţintă la Kiev apărată de toate sistemele lor antiaeriene cele mai performante şi asupra căreia Rusia să lanseze noua sa rachetă balistică hipersonică Oreşnik, pentru a dovedi că aceasta nu poate fi interceptată de niciun scut antiaerian.

Întrebat vineri despre această declaraţie, purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a spus că Putin ar fi dat de fapt un răspuns unei întrebări legate de vulnerabilităţile respectivei rachete, aflată încă în stadiu experimental, dar pe care Rusia a folosit-o deja într-un atac asupra unei fabrici ucrainene de armament luna trecută ca represalii după un prim atac ucrainean cu rachete ATACMS asupra Rusiei.

"Este foarte important să vorbim despre aceste declaraţii ale preşedintelui în contextul întrebării care i s-a adresat. Nu a fost iniţiativa lui. I s-a cerut să explice posibilele vulnerabilităţi (ale rachetei). Preşedintele, aşa cum procedează de obicei, a vorbit suficient de detaliat despre funcţionarea acestei rachete şi aşa mai departe, şi în ce măsură este invulnerabilă la sistemele de apărare aeriană disponibile", a explicat Peskov, citat de agenţia TASS.

Această declaraţie a lui Putin a fost comentată şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Credeţi că este sănătos la cap?", a spus el despre Putin. "Nenorociţii!", a completat Zelenski, vorbind joi la o conferinţă de presă la Bruxelles. "Oamenii mor, iar el crede că este "interesant"... Nemernicul!", a scris Zelenski apoi pe reţeaua socială X.

În acest timp, armata ucraineană a anunţat vineri că trupele sale s-au retras din zona din jurul satelor Uspenivka şi Trudove din regiunea estică Doneţk pentru a nu fi încercuite de trupele ruseşti care-şi continuă înaintarea, în timp ce armata rusă a revendicat ocuparea unor noi localităţi pe frontul de est. Statul Major al armatei ucrainene a raportat de asemenea lupte intense şi pe sectorul de front din zona oraşului strategic Kurahove, unde trupele ruse încearcă să avanseze spre nordul oraşului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62506653
Spectacolul de artificii de Anul Nou din Sydney, în pericol de anulare din cauza unei greve

Spectacolul de artificii din Ajunul Anului Nou din portul Sydney, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din lume din noaptea de Revelion, ar putea fi anulat din motive de siguranţă, în contextul unei greve a lucrătorilor feroviari.

62506651
Atac la o școală din Zagreb. O elevă a fost ucisă și alte șapte persoane rănite

O elevă în vârstă de şapte ani a fost ucisă, iar mai multe alte persoane au fost rănite de către un atacator înarmat cu un cuţit, vineri, într-o şcoală primară, la Zagreb, un atac fără precedent în Croaţia, anunţă Ministerul Sănătăţii, potrivit AFP.

62506643
De ce guvernul SUA e la un pas de colaps. Termenul expiră la miezul nopții

Guvernul Statelor Unite este la un pas de a rămâne fără fonduri. Joi seară, o nouă propunere bugetară nu a trecut de Camera Reprezentanților.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.