Rusia pregătește interzicerea exportului de benzină. Rațiunea din spatele deciziei serviciului anti-monopol

62516888
Getty

Exportul de benzină din Rusia ar putea fi interzis, timp de o lună, măsură valabilă pentru marii producători și care are la bază rațiuni agricole. Ar fi o soluție de stabilizare a prețurilor, transmit responsabilii Serviciului Federal Anti-Monopol.

Adjunctul şefului instituţiei, Vitaly Korolyov, a declarat că interzicerea exporturilor a fost una din mai multe soluţii posibile, a anunțat agenția TASS, preluată de Reuters și Agerpres.

În acest moment, marile companii petroliere pot exporta benzină, dar traderii independenţi şi cei care revând nu au voie să exporte, conform unei măsuri implementate iniţial în martie 2024.

Preţurile cu ridicata la benzină s-au redresat în ultimul timp, o corecţie după un lung declin. Dar creşterea preţurilor de retail nu depăşeşte nivelul general al inflaţiei, a explicat Korolyov.

Acesta a adăugat că o strategie alternativă pentru stabilizarea pieţei engros ar putea fi crearea unei pieţe la termen, pentru a reduce cererea sezonieră.

La 1 decembrie, Guvernul rus a ridicat restricţiile temporare asupra celei mai mari părţi din exporturile de benzină livrate de producători, în timp ce a extins, până la 31 ianuarie 2025, restricţiile pentru alţi exportatori, cum ar fi traderii independenţi şi cei care revând.

Embargoul iniţial privind exporturile de benzină urma să expire la 31 decembrie 2024. Decizia a fost luată pentru a asigura aprovizionarea pieţei interne şi a preveni creşterea preţurilor. De asemenea, decizia a avut legătură cu atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, care au dus la scăderea producţiei de benzină, înaintea lucrărilor de mentenanţă.

Acest embargou nu se aplică ţărilor din Uniunea Economică Euroasiatică, care include şi Kazahstanul, precum şi altor ţări, cum este Mongolia, cu care Rusia are un acord interguvernamental privind livrările de carburanţi.

În 2023, principalii producători de benzină ai ţării au fost: rafinăria Omsk (deţinută de Gazprom), rafinăria Norsi (deţinută de Lukoil) şi rafinăria Ryazan (deţinută de Rosneft).

Tot anul trecut, Rusia a produs 43,9 milioane tone de benzină şi a exportat aproximativ 5,76 milioane tone, echivalentul a aproximativ 13% din producţia sa.

Cei mai mari importatori de benzină rusească sunt, în special, ţările din Africa (inclusiv Nigeria, Libia şi Tunisia) şi Emiratele Arabe Unite. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62518258
Bruxelles-ul, capitala Europei, s-a transformat „într-o junglă”. Atacuri armate în fiecare noapte, oameni cuprinși de frică

Reglările de conturi, cu rafale de arme automate, între traficanții de droguri continuă noapte de noapte în Bruxelles. Se întâmplă în Anderlecht, un mare district al capitalei belgiene, considerat un epicentru al traficului de droguri.

62518256
Super Bowl 2025. Prețul reclamelor de la pauză a explodat față de anul trecut. Marea finală va fi LIVE pe VOYO

Americanii așteaptă cu sufletul la gură marea finală Super Bowl, un eveniment care înseamnă nu doar sport la cel mai înalt nivel, ci și spectacol grandios.

62518248
Localnicii din Santorini care n-au fugit de frica cutremurelor patrulează noaptea pe străzi, să pună hoții pe fugă

În timp ce peste 11.000 de oameni au fugit disperați, autoritățile au declarat stare de urgență pe insula greacă Santorini, una dintre cele mai importante destinații turistice.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.