Rusia "nu îşi face griji din cauza americanilor în Marea Neagră”. Nava antirachetă care a ajuns duminică

61979391
DVIDS

Flota rusă a Mării Negre are captabilităţi care să îi permită să monitorizeze nava de luptă USS Carney, care a intrat duminică în această mare.

Amiralul Vladimir Komoiedov, care a comandat Flota Mării Negre până în 2002 iar apoi a condus Comisia de Apărare a Parlamentului de la Moscova, a declarat pentru TASS că „forţele şi resursele din Crimeea şi de pe coastele Mări Negre sunt suficiente pentru a monitoriza regiunea şi putem urmări mişcările acestor distrugătoare fără să cerem întăriri de la forţele noastre din Mediterana”.

Komoiedov a făcut aluzie la distrugătorul USS Carney, din clasa Arleigh Burke, care a intrat duminică în Marea Neagră cu scopul de a desfăşura operaţiuni de securitate maritimă şi de a îmbunătăţi capacitatea de interoperabilitate cu aliaţii şi partenerii din regiune, potrivit unui comunicat al Flotei a 6-a americane. Distrugătorul este echipat cu sistem de apărare antirachetă Aegis, similar celui de la Deveselu

Navele SUA operează cu regularitate în Marea Neagră, prin rotaţie înbaza convenţiilor internaţionale. Ultima oară, USS Carney a intrat în Marea Neagră în luna ianuarie.

„Capabilităţile noastre militare acoperă Marea Neagră de-a lungul şi de-a latul, aşa încât nu cred că trebuie să ne facem griji din cauza prezenţei americanilor în Marea Neagră”, a mai spus amiralul Komoiedov.

distrugătorul USS Carney

Fostul comandant a precizat că nu e prima situaţie de acest fel şi că deja flota rusă are un set de acţiuni prestabilite pentru astfel de conjuncturi. „Reacţionăm foarte bine la misiunile lor în Marea Neagră, lucru care se vede în reacţiile noastre la avioanele şi navele americane”.

Rusia monitorizează constant prezenţa navelor NATO în Marea Neagră. Pe de altă parte, de la anexarea Crimeii în martie 2014, Moscova a consolidat capacităţile Flotei sale din Marea Neagră, cu baza în Sevastopol.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61979388
Anunţul liderului religios al Iranului despre un război cu SUA, după ruperea acordului nuclear

Nici război, dar nici negociere: astfel a rezumat ayatollahul Khamenei, pe Twitter, viitorul relaţiilor dintre Teheran şi Washington.

61954054
Întâlnire Merkel - Putin. Ce subiecte vor dezbate cei 2 lideri politici

Preşedintele Vladimir Putin se va deplasa sâmbătă în Germania pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel în vederea unor discuţii despre conflictele din Siria şi Ucraina, a anunţat luni guvernul german.

61979354
Pieţele financiare globale, afectate de criza de la Ankara. Lira turcească e în cădere liberă

Lira turcească îşi continuă căderea liberă. Luni, moneda naţională din Turcia a suferit o depreciere de 11% în raport cu dolarul, după ce săptămână trecută a pierdut peste 20 de procente din valoare, pe fondul unei crize diplomatice cu SUA.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.