Rusia a blocat o rezolutie ONU care condamna atacul chimic din Siria. Ambasadorul Kremlinului a facut circ la Natiunile Unite

×
Publicitate

Rusia a blocat prin veto, miercuri, un proiect de rezolutie la Consiliul de Securitate al ONU care ar fi condamnat atacul chimic din Siria, iar reprezentantul Kremlinului a oferit un spectacol memorabil cu acest prilej.

Proiectul de rezolutie a fost prezentat de Statele Unite, Marea Britanie si Franta, care au fost infuriate de decizia Rusiei. Aceasta este a opta oara cand Rusia isi apara aliatul in Consiliul de Securitate.

Proiectul de rezolutie ar fi sustinut o investigatie pe teren desfasurata de Organizatia pentru Interzicerea Armelor Chimice, ar fi cerut Guvernului sirian sa ofere informatii militare, inclusiv jurnale de zbor, din ziua atacului, precum si acces la bazele aeriene. China, unul dintre cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU, care are drept de veto, s-a abtinut de la vot, la fel ca si Etiopia si Kazahstan. Alte 10 tari au votat pentru adoptarea rezolutiei, in timp ce Bolivia i s-a alatura Rusiei si a votat impotriva.

Ammbasadorul SUA la ONU, Nikki Haley (foto jos), a condamnat actiunile ruse. “Va izolati de comunitatea internationala de fiecare data cand avioanele lui Assad arunca inca o bomba asupra civililor si de fiecare data cand Assad incearca sa infometeze inca o comunitate pana la moarte”, a avertizat ea.

Nikki Haley

La Washington, intr-o conferinta de presa cu secretarul general al NATO, presedintele american Donald Trump a fost intrebat daca el crede ca este posibil ca fortele siriene sa fi lansat atacul fara ca Rusia sa stie. “Cred ca este posibil, cu siguranta. Cred ca este putin probabil”, a raspuns el. “As vrea sa cred ca nu au stiut, dar este posibil sa fi stiut. Au fost acolo”, a adaugat el. Trump a adaugat ca este “minunat” ca Beijingul s-a abtinut la ONU, dar, mentionand ca a discutat cu presedintel chinez Xi Jinping cu o seara inainte, a declarat ca nu este suprins. China a blocat prin veto sase rezolutii ONU de la izbucnirea conflictului, in 2011.

La randul sau, ministrul britanic de Externe Boris Johnson a declarat, dupa votul de la ONU, ca Rusia este “de partea gresita a discutiei”, in timp ce presedintele francez Francois Hollande a avertizat ca Moscova “poarta o responsabilitate grea” pentru ca il apara in continuare pe Assad si blocheaza un raspuns international unit.

Vladimir Safronkov

Pe de alta parte viceambasadorul rus Vladimir Safronkov (foto jos) a insistat, in Consiliul de Securitate al ONU ca masura este “sortita esecului” de la inceput. “Rezultatul era predeterminat, pentru ca ne-am exprimat in permanenta dezacordul nostru categoric fata de continutul documentului”, a spus el. Safronkov s-a lansat intr-o adevarata tirada, urland aproape la reprezentantul Marii Britanii, Matthew Rycroft, care acuzase Rusia ca sustine regimul „barbar si criminal” al lui al-Assad.

„Va e frica”, i-a strigat Safronkov, „va fuge presul de sub picioare fiindca stiti ca o sa colaboram cu SUA. Va temeti si facetit tot ce puteti ca sa sabotati aceasta cooperare. Uita-te la mine! Nu-ti intoarce privirea! De ce nu te uiti in ochii mei?”

Safronkov a mai acuzat guvernul britanic ca „serveste interesele unor grupuri armate care decapiteaza crestini” iar pe Rycroft personal ca a insultat Siria, Iranul si Turcia si s-a purtat „iresponsabil, insultator si obscen”. Reprezentantul Kremlinului a incheiat: „Sa nu mai indraznesti sa insulti Rusia vreodata!”

Tirada lui Safronkov a fost interpretata de presa oficiala rusa ca un triumf al diplomatiei Moscovei asupra arogantei britanice.

Rusia a cerut o ancheta independenta si se intreaba cum au putut puterile occidentale sa gaseasca vinovatii atat de repede.

Atac chimic Siria

Tarile occidentale acuza fortele guvernamentale siriene pentru orchestrarea atacului chimic, in care si-au pierdut viata 87 de persoane, inclusiv 31 de copii din Khan Sheikhoun. Statele Unite au lansat in noaptea de joi spre vineri 59 de rachete de croziera spre o baza aeriana a fortelor guvernamentale, de unde au plecat avioanele care au atacat provincia Idlib.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Donald Trump s-a razgandit cu privire la NATO. "M-am plans mult si au facut o schimbare. Nu mai este depasita"

Presedintele american Donald Trump a apreciat miercuri, intr-o conferinta de presa comuna cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, ca Alianta "nu mai este depasita".

Presedintele venezuelean atacat cu pietre si oua de manifestanti. Televiziunea de stat a intrerupt transmisiunea live. VIDEO

Presedintele venezuelean Nicolas Maduro a fost lovit cu oua si pietre de manifestanti furiosi, la plecarea de la un eveniment organizat de armata, relateaza BBC News.

Mahmoud Ahmadinejad l-a sfidat pe liderului suprem iranian si si-a depus candidatura in alegerile prezidentiale din mai

Fostul presedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad si-a depus candidatura in alegerile prezidentiale, prevazute in mai, incalcand astfel o recomandare a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, de a ramane in afara cursei, relateaza AP.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.