România, cerută în Schengen și OECD. "Cred că trebuia să se întâmple deja"

62174574
Shutterstock

Ministrul slovac al Afacerilor Externe şi Europene, Ivan Korcok, aflat în vizită la Bucureşti, a exprimat susţinerea pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi la Spaţiul Schengen.

"Am confirmat sprijinul slovac pentru accesarea României în Spaţiul Schengen. Cred că trebuia să se întâmple deja şi ar trebui să convenim intrarea în Spaţiul Schengen a României. Şi, doi: susţinem apartenenţa României în OECD", a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul MAE, potrivit Agerpres.

Korcok a mulţumit pentru sprijinul acordat minorităţii slovace din România, adăugând că Guvernul de la Bucureşti reprezintă "un exemplu pozitiv pentru mulţi din această regiune" în ceea ce priveşte promovarea identităţii culturale.

Ministrul a subliniat că relaţiile bilaterale sunt "excelente", iar România se bucură de o "reputaţie foarte bună" în Slovacia, deoarece trupele româneşti au contribuit la eliberarea teritoriului ţării în cel de-Al Doilea Război Mondial.

"În 1968, care este o parte întunecată a vieţii noastre, România nu a participat cu trupe la acea invazie şi vă mulţumim foarte mult pentru aceasta", a transmis el.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi-a exprimat convingerea că în perioada următoare va creşte nivelul schimburilor comerciale şi al investiţiilor reciproce. El a precizat că în 2019 fusese atins un nivel record de 3,4 miliarde de euro, iar anul trecut, în contextul pandemiei de COVID-19, schimburile bilaterale au atins un nivel de aproape 3 miliarde.

"Am discutat despre modul în care putem să creştem cooperarea noastră bilaterală foarte bună la nivel sectorial în domeniul educaţiei, în domeniul muncii, al afacerilor sociale, afacerilor interne, apărării. Sunt convins că vom putea şi în continuare să găsim noi oportunităţi de dezvoltare şi proiecte comune. Îmi face, de asemenea, plăcere să constat că protecţia acordată de România persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv celor care aparţin minorităţii slovace din România, se reflectă în integrarea foarte bună a etnicilor slovaci în societatea românească, minoritate care reprezintă un veritabil pod între cele două state. Salut, în acelaşi timp, integrarea foarte bună a cetăţenilor români care trăiesc în Slovacia", a spus el.

Aurescu a adăugat că discuţiile bilaterale au reliefat importanţa Iniţiativei celor Trei Mări.

"Este o platformă regională foarte importantă la care ambele state participă şi unde România este interesată de promovarea de proiecte strategice de interconectare. De exemplu, despre calea ferată Constanţa - Gdansk Rail 2 Sea sau Via Carpatia, care implică ambele state, România şi Slovacia", a indicat el.

Relația dintre România și Slovacia

 

Potrivit lui Aurescu, Conferinţa privind viitorul Europei reprezintă "un foarte bun prilej pentru a fructifica lecţiile învăţate în timpul crizei pandemice" şi de a avea dezbateri aplicate cu cetăţenii.

El a arătat, totodată, că România şi Slovacia susţin procesul de extindere a Uniunii Europene.

"Atât România, cât şi Slovacia sunt state care susţin aceste ţări (din Balcanii de Vest - n.r.), susţin procesul de extindere a Uniunii Europene, perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, care este de altfel singura opţiune solidă pentru pace, stabilitate, bunăstare pe termen lung în regiune şi pe continent. De asemenea, am amintit despre provocările din vecinătatea estică, mai ales cele care se referă la Republica Moldova şi am menţionat susţinerea României pentru eforturile de reformă democratică şi pro-europeană ale noului preşedinte al Republicii Moldova", a declarat Aurescu.

Ministrul a mai evidenţiat că România şi Slovacia susţin o relaţie transatlantică puternică.

"România şi Slovacia sunt state care susţin o relaţie transatlantică puternică, solidă, mai ales în actualul context, în care există o nouă administraţie la Washington, care doreşte nu doar repararea acelor aspecte care au fost deteriorate în ultimii ani, dar, de asemenea, o întărire, o consolidare, o aprofundare a relaţiei transatlantice, pentru că, aşa cum am spus de mai multe ori, avem o singură comunitate de valori şi de securitate pe cele două maluri ale Atlanticului, care este extrem de importantă pentru securitatea şi prosperitatea noastră", a precizat ministrul Bogdan Aurescu.

Până în prezent, România a parcurs cu succes toate etapele tehnice necesare. Evaluarea celor şapte domenii de interes (cooperare poliţienească, protecţia datelor, consulate, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre, SIS/SIRENE) a concluzionat că România îndeplineşte condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen.

Finalizarea procesului de aderare la Spaţiul Schengen este supusă deciziei unanime a statelor membre, la nivelul Consiliului Uniunii Europene.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este o organizație internațională unde guvernele a 35 de țări conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice, sociale, a celor ce țin de globalizare și de exploatare a oportunităților globalizării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Vaccinuri frauduloase, „aparent de origine rusă”. Avertismentul autorităților belgiene

Autorităţile sanitare belgiene au avertizat marţi cu privire la apariţia unor vaccinuri frauduloase, "aparent de origine rusă", şi au cerut populaţiei să nu cumpere aşa ceva, relatează EFE.

Iarnă cumplită din SUA. În Texas s-a instituit stare de urgență: ”N-am mai văzut așa ceva”

Gerul, vântul puternic şi rece, gheaţa şi zăpada au pus stăpânire și pe regiuni vaste din sudul Americii, care rar au parte de asemenea ierni aspre.

Parchetul rus cere o amendă de peste 10.000 de euro pentru Navalnîi. Care e motivul

Parchetul rus a cerut marţi impunerea unei amenzi în valoare de 950.000 ruble, circa 10.600 de euro, împotriva lui Aleksei Navalnîi, judecat pentru defăimarea unui fost combatant din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Cât de aproape a ajuns drona cu explozibil de platforma Neptun Alpha. Pagubele pe care le-ar fi putut produce

Pentru prima dată un avion de vânătoare românesc a deschis focul asupra unei ținte în Marea Neagră. S-a întâmplat joi dimineață, la 80 de mile est de Constanța, lângă platforma Neptun Alpha, cea mai mare investiție energetică a României.

Cum arată noua variantă a legii salarizării. Valoarea de referință a fost redusă la 4.000 de lei, de la 4.100 - Surse

Proiectul noii legi a salarizării care a ajuns, joi, pe masa liderilor politici, stabileşte valoarea de referinţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la 4.000 lei, începând cu 1 decembrie 2026, cu posibilitatea de majorare în 2027.

Care sunt cele mai bine plătite profesii din România. Salariile medii nete trec de 10.000 de lei

Salariile românilor cresc, dar în paralel cresc și diferențele dintre angajații din anumite sectoare. Și, din păcate, majorările nu acoperă creșterea prețurilor, mai puternică.