Iarnă cumplită din SUA. În Texas s-a instituit stare de urgență: ”N-am mai văzut așa ceva”

×
Publicitate

Gerul, vântul puternic şi rece, gheaţa şi zăpada au pus stăpânire și pe regiuni vaste din sudul Americii, care rar au parte de asemenea ierni aspre.

 

Preşedintele Joe Biden a aprobat instituirea stării de urgenţă în Texas unde consumul foarte mare de energie electrică a dus la pene de curent generalizate.

Avertizările meteo pentru viscol, ninsoare puternică, gheaţă şi ger vin în serie pentru Kentucky, Mississippi, Alabama, Oregon Texas şi Oklahoma, unde trăiesc 150 de milioane de americani.

O furtună de zăpadă se mută mai spre est, dar o alta vine la rând.

Jim Gray/ Kentucky Transportation Secretary: "Ne confruntăm deja cu a treia furtună de zăpadă în şapte zile".

Laura Kelly, guvernator Kansas: "Este critic modul în care vom răspunde în următoarele 48, până la 72 de ore".

Texasul troienit şi îngheţat are probleme serioase cu penele de curent, care au afectat în cursul ultimelor două zile câteva milioane de oameni.

Sylvester Turner, primar Houston: "Cererea de curent electric este uriaşă, oferta - foarte limitată. Sunt pene de curent sistemice în tot statul".

Tot aici, magazinele alimentare s-au închis. La fel, traficul aerian. În schimb, pe șoselele acoperite cu zăpadă şi gheaţă, accidentele s-au ținut lanț. Numai în Houston, duminică, au fost raportate 120.

 

Mii de doze de vaccin, în pericol după o pană de curent

 

Un alt carambol cauzat de viscol, pe o autostradă din apropiere de Oklahoma City, a lăsat în urmă câteva camioane în flăcări.

Pana masivă de curent de la Houston a afectat şi un centru unde erau ţinute 8.000 de doze de vaccin Moderna. Autorităţile sanitare s-au dat peste cap să aducă oameni la vaccinare înainte ca serul anti-Covid să devină inutilizabil.

În acelaşi timp, însă, autorităţile le cereau imperios localnicilor să stea acasă.

"E o nebunie. Trăiesc aici de vreo 30 de ani, dar n-am mai văzut aşa ceva în Houston".

Potrivit prognozelor, până în această noapt, s-ar putea să fie depăşite 240 de recorduri locale de temperatură scăzută, în diferite state federale.

La Oklahoma City, de cinci zile la rând, mercurul din termometre nu a urcat mai sus de minus 7 grade Celsius.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62172800
Parchetul rus cere o amendă de peste 10.000 de euro pentru Navalnîi. Care e motivul

Parchetul rus a cerut marţi impunerea unei amenzi în valoare de 950.000 ruble, circa 10.600 de euro, împotriva lui Aleksei Navalnîi, judecat pentru defăimarea unui fost combatant din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

62174550
Americanii cer scoaterea lui Shakespeare din școli pentru că promovează ”masculinitatea toxică” și ”supremația albă”

Profesorii woke din SUA cer scoaterea lui Shakespeare din programa școlară pentru că promovează ”masculinitatea toxică” și ”supremația albă”, considerând că acesta trebuie ”să fie pus deoparte sau dezafectat”.

62170652
Hackeri din Coreea de Nord au încercat să fure date de la Pfizer privind vaccinul împotriva Covid-19

Hackeri nord-coreeni au încercat să pătrundă în sistemele informatice ale Pfizer pentru a găsi date despre vaccin şi despre tratamentele împotriva Covid-19, au anunțat marți serviciile secrete sud-coreene, potrivit AFP.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.