Robert Trump, fratele preşedintelui SUA, a murit la 71 de ani. "Era cel mai bun prieten al meu"

62142325
Getty

Casa Albă este în doliu după ce fratele preşedintelui, Robert Trump, internat în urmă cu câteva zile la un spital din New York, a murit sâmbătă.

Robert Trump, în vârstă de 71 de ani, fratele mai mic al preşedintelui Statelor Unite, a murit sâmbătă într-un spital din Manhattan.

Anunţul a fost făcut chiar de Donald Trump. Boala de care suferea fratele preşedintelui american nu a fost precizată, scrie CNN, dar în ultima perioadă, Robert avea probleme garve de sănătate.

Robert Trump, născut în 1948, a avut responsabilităţi în imperiul imobiliar familial, Trump Organization, şi a fost permanent un susţinător constant al fratelui său, încercând chiar să împiedice publicarea cărţii neapoeti preşedintelui.

Donald Trump l-a vizitat în spital vineri, cu puţin timp înainte ca Robert să moară. "Nu era doar fratele meu, ci şi prietenul meu cel mai bun. Ne va lipsi enorm, dar ne vom reîntâlni. Amintirea lui va trăi mereu în sufletul meu", a declarat liderul de la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62142283
Lukaşenko susține că Vladimir Putin i-a promis ajutor militar: ''Nu avem nevoie de niciun guvern străin''

Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, susține că Vladimir Putin l-a asigurat cu privire la un ajutor al Rusiei pentru securitatea țării sale, respingând totodată orice mediere externă.

62142288
Mărturia unui jurnalist bătut în Belarus: "Nu am trecut niciodată prin așa ceva". Țările care cer alegeri "libere și corecte"

Într-o declarație comună, cei trei șefi de guvern din țările baltice au cerut Belarusului noi alegeri "libere și corecte", cu observatori internaționali.

62142301
Reacţiile ţărilor arabe faţă de acordul EAU-Israel. Iranul acuză Emiratele de „trădare”

Emiratele Arabe Unite (EAU) au făcut o ''imensă greşeală'' prin acordul de normalizare a relaţiilor cu Israelul, a declarat sâmbătă preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, într-un discurs în care a acuzat EAU de trădare, potrivit Reuters.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.