Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat. Politicianul, transportat în stare critică la spital

×
Publicitate

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost rănit într-un schimb de focuri de armă și a fost transportat la spital, anunță Associated Press. În prezent, starea de sănătate a prim-ministrului este gravă.

Premierul populist al Slovaciei, Robert Fico, a fost rănit prin împușcare în orașul Handlova și a fost transportat de urgență la un spital din regiune.

Rapoartele locale spun că a fost apoi transportat cu elicopterul la un spital din apropiere, înainte de a fi transportat ulterior la un alt spital din Banska Bystrica, la est de Handlova, notează BBC.

robert fico
(sursa foto: AFP)

Într-un mesaj postat ulterior pe pagina de Facebook a lui Robert Fico, personalul său a declarat că acesta a fost împușcat de mai multe ori și că "în prezent se află într-o stare care îi pune viața în pericol".

Aceștia au precizat că a fost transportat la Banksa Bystrica deoarece avea nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă. Următoarele câteva ore vor fi critice, se arată în mesaj.

Incidentul a avut loc în orașul Handlova, la aproximativ 150 de kilometri nord-est de Bratislava, potrivit presei locale, citată de Associated Press. Un suspect a fost reținut, a precizat sursa citată.

"Era o mulțime de oameni care așteptau afară și unul dintre ei a început să tragă. A fost imediat reținut, iar agenții de securitate l-au luat pe prim-ministru. Potrivit informațiilor noastre, trăgătorul ar fi trebuit să îl vizeze chiar pe prim-ministru", a relatat un reporter al publicației slovace HN Online.

Imagini cu prim-ministrul slovac Robert Fico transportat la mașină după ce a fost împușcat de mai multe ori într-o tentativă de asasinat.

Un suspect în vârstă de 71 de ani a fost arestat la faţa locului, potrivit presei locale. Acesta a tras patru sau cinci focuri de armă asupra premierului. 

Cum s-a produs tentativa de asasinat asupra lui Robert Fico

Un martor declară Reuters că a auzit mai multe împuşcături şi că a văzut un bărbat reţinut de poliţişti.

El declară că a văzut oficiali din domeniul securităţii împingând pe cineva într-o maşină şi plecând în trombă.

Contactat de Reuters, Guvernul slovac nu a reacţionat imediat, anunță News.ro.

Premierul Robert Fico a fost împuşcat în Handlova şi a fost transportat la spital, potrivit Denik N.

S-au tras focuri de armă în faţa Casei de Cultură, unde era reunit guvernul, când premierul a venit printre oameni.

Reporterul Denník N, Daniel Vražda, nu a văzut incidentul, dar se afla în apropiere şi a auzit mai multe focuri de armă. El a văzut apoi cum prim-ministrul a fost ridicat de la sol de către gărzile de securitate şi urcat într-o maşină şi dus departe.â

Potrivit martorilor care se aflau la faţa locului, Fico s-a îndreptat spre oamenii care îl salutau şi atunci au fost trase mai multe focuri de armă. Fico a căzut apoi la pământ.

Presupusul atacator a fost imobilizat şi reţinut de poliţie. Poliţia a izolat zona din jur, iar centrul comunitar a fost evacuat. Gărzile de securitate au avut grijă de siguranţa celorlalţi membri ai guvernului.

Zuzana Čaputová, preşedinta Slovaciei, a condamnat atacul brutal asupra premierului Robert Fico şi a declarat că îi doreşte însănătoşire grabnică, relatează Reuters.

"Sunt şocat şi îngrozit de împuşcarea premierului Robert Fico în Handlova", a declarat şi Michal Šimečka, din partea opoziţiei (Slovacia Progresistă).

"Condamnăm fără echivoc şi cu fermitate orice violenţă", a adăugat el. Parlamentul şi-a anulat şedinţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62248509
Rusia folosește o nouă tactică pe frontul din Harkov. Ce preferă să facă trupele Kremlinului în locul ofensivei

Armata Rusiei pare că a schimbat tactica pe frontul din Ucraina, fapt pentru care a încetinit ofensiva.

62352773
Țara care a autorizat un autotest pentru HPV. România este pe primul loc în UE la mortalitatea prin cancer de col uterin

Cancerul de col uterin, care poate fi prevenit în mare măsură prin vaccinarea anti-HPV, continuă să provoace un număr mare de decese la nivel mondial, iar una dintre cauzele principale este rata scăzută de testare.

 

62444293
Egalitate perfectă între Joe Biden și Donald Trump. Ce procente au în sondaje

Preşedintele american, democratul Joe Biden, şi rivalul său, predecesorul său republican Donald Trump, sunt la egalitate în cursa pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos, difuzat miercuri.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.