Reuters: Deficienţă majoră de securitate la mitingul lui Trump. Directoarea Secret Service, chemată în fața Congresului SUA

donald trump sua
Getty

Donald Trump a fost împuşcat în ureche în timpul unui miting de campanie, sâmbătă, după o eroare majoră de securitate, un atac ce va remodela probabil cursa prezidenţială din acest an.

În momentele de după împuşcături, Donald Trump a fost înconjurat şi acoperit de agenţii săi de securitate. A ieşit rapid de pe scenă, cu faţa plină de sânge, dar a ridicat pumnul în aer, rostind repetat cuvântul "fight" (luptă). "Luptă! Luptă! Luptă!", este auzit Trump în înregistrări.

Campania lui Trump a transmis ulterior că "se simte bine".

Într-o declaraţie făcută duminică dimineaţă, FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, drept "subiectul implicat" în ceea ce a numit o tentativă de asasinat. Acesta era un alegător înregistrat ca republican, conform registrelor electorale ale statului.

Anterior, Secret Service anunţase că atacatorul a murit, un participant la miting a fost ucis şi alţi doi spectatori au fost răniţi.

Citește și
donald trump
Planul lui Donald Trump după ce a fost ținta unei tentative de asasinat. Primul loc în care va merge

Oficialii din domeniul aplicării legii au declarat reporterilor că nu au identificat încă un motiv pentru atac.

Momentul împușcăturilor

Evenimentele s-au petrecut la Butler, Pennsylvania, o zonă rurală aflată la aproximativ 50 km nord de Pittsburgh.

Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, tocmai îşi începuse discursul, înconjurat de oameni în tribune, când s-au auzit împuşcăturile. La un moment dat, şi-a apucat urechea dreaptă cu mâna dreaptă, apoi şi-a coborât mâna pentru a se uita la ea înainte de a cădea în genunchi în spatele podiumului, iar agenţii Secret Service să-l acopere.

A ieşit după circa un minut, cu şapca roşie "Make America Great Again" căzută de pe cap, cu dâre de sânge pe obrazul drept şi a putut fi auzit spunându-le agenţilor: "Aşteptaţi, aşteptaţi", înainte de a ridica pumnul în aer şi a-i îndemna pe alegători: "Fight! Fight! Fight!". A fost o imagine pe care susţinătorii săi din campanie au exploatat-o la scurt timp după aceea, răspândind-o masiv pe reţelele sociale.

Agenţii Secret Service l-au dus de urgenţă pe fostul preşedinte la un SUV negru.

"Am fost împuşcat cu un glonţ care mi-a străpuns partea superioară a urechii drepte", a declarat Trump mai târziu pe platforma sa socială Truth Social. "Am sângerat mult", a mai spus el.

Candidatul republican a părăsit zona Butler sub protecţia Secret Service, cu ajutorul poliţiei de stat din Pennsylvania şi a ajuns ulterior la staţiunea sa de golf şi la reşedinţa sa din Bedminster, New Jersey.

Un moment-cheie al campaniei electorale

Împuşcăturile au avut loc cu mai puţin de patru luni înainte de alegerile din 5 noiembrie, când Trump are ocazia să-şi ia revanşa electorală asupra preşedintelui democrat Joe Biden, rivalul în faţa căruia a pierdut alegerile în 2020.

Majoritatea sondajelor de opinie, inclusiv cele realizate de Reuters/Ipsos, îi arată pe cei doi blocaţi într-o competiţie strânsă.

Trump urmează să primească săptămâna viitoare nominalizarea oficială a partidului său, la Convenţia naţională republicană, care începe luni în Milwaukee.

Pe de altă parte, rivalul său Joe Biden se confruntă cu o rebeliune în rândul propriilor susţinători, mulţi, inclusiv circa 20 de congresemeni, cerându-i să se retragă din cursă după dezbaterea de la sfârşitul lunii trecute cu Donald Trump, în care preşedintele a eşuat lamentabil, ceea ce a dat naştere îndoielilor legate de vârsta sa şi de capacitatatea sa fizică şi cognitivă de a mai duce un mandat de patru ani. Joe Biden are 81 de ani, în timp ce Donald Trump este cu trei ani mai mic.

Directoarea Secret Service, convocată la audieri în Congres

Împuşcăturile au ridicat imediat întrebări cu privire la deficienţele de securitate ale Secret Service, agenţia care oferă protecţie pe viaţă foştilor preşedinţi, inclusiv lui Trump.

Într-o ţară profund dizivată de subiectul armelor de foc, a fost prima tentativă de împuşcare a unui preşedinte american sau a unui candidat al unui partid major de la tentativa de asasinare a preşedintelui republican Ronald Reagan din 1981.

Atât republicanii, cât şi democraţii au condamnat rapid violenţa. "Nu este loc pentru acest tip de violenţă în America. Trebuie să ne unim ca naţiune pentru a o condamna", a declarat preşedintele Joe Biden.

Ron Moose, un susţinător al lui Trump prezent la miting, a declarat că a auzit patru focuri de armă. "Am văzut mulţimea aplecându-se şi apoi Trump s-a ferit foarte repede", a povestit el. "Apoi, toţi cei de la Secret Service au sărit şi l-au protejat cât de repede au putut. Vorbim despre o secundă în care toţi îl protejau", a relatat martorul.

BBC a intervievat un alt bărbat care s-a descris drept martor ocular, spunând că a văzut un bărbat înarmat cu o puşcă târându-se pe un acoperiş din apropierea evenimentului. Persoana, pe care BBC nu a identificat-o, a declarat că el şi oamenii cu care se afla au început să arate spre bărbat, încercând să alerteze securitatea.

Împuşcăturile au părut să provină din afara zonei securizate de Secret Service, a declarat agenţia.

FBI a declarat că a preluat ancheta în privinţa atacului. În cadrul unei şedinţe de informare care a avut loc sâmbătă târziu, oficialii FBI au declarat reporterilor că este surprinzător faptul că suspectul a fost capabil să tragă mai multe focuri de armă. Secret Service nu a avut un reprezentant la această şedinţă de informare, care a inclus oficiali ai FBI şi ai autorităţilor de aplicare a legii din stat, menţionează Reuters, citată de News.ro.

La câteva ore după atac, Comisia de monitorizare din Camera Reprezentanţilor a SUA, condusă de republicani, a convocat-o pe Kimberly Cheatle, directorul Secret Service al SUA, pentru a depune mărturie în cadrul unei audieri programate pentru 22 iulie. "Americanii cer răspunsuri cu privire la tentativa de asasinare a preşedintelui Trump", a afirmat comisia într-o declaraţie pe reţelele sociale.

Îngrijorări că polarizarea electoratului va duce la violență

Atacul a sporit îngrijorările de lungă durată că violenţele politice ar putea izbucni în timpul campaniei prezidenţiale şi după alegeri. Îngrijorările reflectă în parte polarizarea electoratului, ţara părând puternic divizată între două tabere cu viziuni politice şi sociale divergente.

"Acest act oribil de violenţă politică la un miting electoral paşnic nu îşi are locul în această ţară şi ar trebui condamnat în unanimitate şi cu fermitate", a declarat preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, pe social media.

La rândul său, liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, s-a declarat îngrozit de cele întâmplate şi uşurat că Trump este în siguranţă. "Violenţa politică nu îşi are locul în ţara noastră", a spus şi el.

Campania lui Biden şi-a suspendat publicitatea la televiziune şi a întrerupt toate celelalte comunicări externe, a declarat un oficial al campaniei.

Americanii se tem de creşterea violenţei politice, arată sondajele recente Reuters/Ipsos, doi din trei respondenţi la un sondaj realizat în luna mai declarându-se îngrijoraţi că violenţele ar putea urma alegerilor din tomană.

Republicanii dau vina pe democrați

Unii dintre aliaţii republicani ai lui Trump au spus că ei cred că atacul a fost motivat politic, deşi nu este clar de ce un alegător care s-a declarat republican ar vrea să îl omoare pe Donald Trump.

"Timp de câteva săptămâni, liderii democraţi au alimentat isteria ridicolă conform căreia realegerea lui Donald Trump ar fi sfârşitul democraţiei în America", a declarat reprezentantul SUA Steve Scalise, al doilea republican ca rang din Cameră, care la rândul lui a supravieţuit unui atac armat motivat politic în 2017. "În mod clar, am văzut în trecut nebuni de extremă stânga acţionând pe baza unei retorici violente. Această retorică incendiară trebuie să înceteze", a cerut el.

Trump, care a fost preşedinte în perioada 2017-2021, şi-a depăşit cu uşurinţă rivalii în cursa internă pentru nominalizarea republicană încă de la începutul campaniei. El a unificat în mare parte în jurul său partidul, care a avut o scurtă ezitare în a-i acorda sprijinul după ce susţinătorii săi au atacat Capitoliul SUA, la 6 ianuarie 2021, încercând să răstoarne înfrângerea sa în alegerile din 2020.

Miliardarul şi fostul star de reality show a început anul cu o serie de probleme juridice, inclusiv patru urmăriri penale separate. El a fost găsit vinovat la sfârşitul lunii mai de încercarea de a disimula sub formă de onorariu către avocat plăţi pe care de fapt le făcuse către o vedetă porno. Celelalte trei urmăriri penale cu care se confruntă - inclusiv două pentru încercările sale de a-şi anula înfrângerea electorală din 2020 - au fost blocate de diverşi factori, inclusiv de o decizie a Curţii Supreme de la începutul acestei luni care a constatat că parţial este imun la urmărire penală.

Trump susţine, fără să prezinte dovezi, că toate cele patru urmăriri penale au fost orchestrate de Biden pentru a încerca să îl împiedice să revină la putere.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Atacatorul lui Donald Trump a fost identificat. Cine este și cine l-a văzut în momentul în care a tras | FOTO
Atacatorul lui Donald Trump a fost identificat. Cine este și cine l-a văzut în momentul în care a tras | FOTO

Bărbatul care a încercat să îl ucidă pe Donald Trump este Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, potrivit unei declaraţii a FBI. El era înregistrat ca alegător al Partidului Republican, conform presei americane.

Planul lui Donald Trump după ce a fost ținta unei tentative de asasinat. Primul loc în care va merge
Planul lui Donald Trump după ce a fost ținta unei tentative de asasinat. Primul loc în care va merge

Donald Trump a fost ținta unei tentative de asasinat. O persoană înarmată a tras, sâmbătă, cu arma spre fostul președinte alerican, în timpul unui miting electoral deșfășurat în Butler, Pennsylvania.  

Ce le-a cerut Donald Trump, aflat în șoc, agenților din Secret Service imediat după ce a fost împușcat: „Lăsați-mă să-i iau!”
Ce le-a cerut Donald Trump, aflat în șoc, agenților din Secret Service imediat după ce a fost împușcat: „Lăsați-mă să-i iau!”

Donald Trump - fostul președinte american care vizează un nou mandat - a fost ținta unei tentative de asasinat. Un individ înarmat, posibil cu o pușcă, a deschis focul în timp ce Trump se adresa mulțumii de pe scenă, la un miting electoral.

Recomandări
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent