Reuters: Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

62314868
Shutterstock

Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism.

Angajaţii care se ocupau de cele mai importante probleme geopolitice, de la Ucraina până la Kashmir, au fost concediaţi în cursul după-amiezii, au spus sursele, care au solicitat anonimatul deoarece nu aveau permisiunea să vorbească cu presa.

Măsura a fost luată la doar câteva săptămâni după ce secretarul de stat Marco Rubio l-a înlocuit pe Mike Waltz în funcţia de consilier pentru securitate naţională.

Consiliul de Securitate Națională, redus la jumătate

Reorganizarea Consiliului Naţional de Securitate (NSC) este aşteptată să reducă şi mai mult influenţa agenţiei, transformând-o dintr-un organism puternic de elaborare a politicilor într-o organizaţie restrânsă, axată mai degrabă pe implementarea agendei preşedintelui decât pe conturarea acesteia, au spus sursele.

În practică, această schimbare este de aşteptat să acorde mai multă autoritate Departamentului de Stat, Departamentului Apărării şi altor departamente şi agenţii implicate în diplomaţie, securitate naţională şi informaţii, au adăugat sursele citate.

Scopul administraţiei este de a reduce dimensiunea NSC la doar câteva zeci de persoane. Patru surse familiarizate cu planurile au declarat că se aşteaptă ca numărul final de angajaţi ai NSC să fie în jur de 50 de persoane.

Consiliul Naţional de Securitate (NSC) este, în mod tradiţional, principalul organism folosit de preşedinţi pentru a coordona strategia de securitate naţională. Personalul său ia adesea decizii esenţiale privind modul în care America abordează cele mai volatile conflicte din lume şi joacă un rol-cheie în menţinerea siguranţei ţării.

Zeci de angajați concediați, unii în lacrimi

Sub preşedintele democrat Joe Biden, NSC avea peste 300 de angajaţi, însă chiar şi înainte de recentele concedieri operate de Trump, numărul acestora era deja considerabil mai mic — mai puţin de jumătate faţă de perioada Biden. Angajaţii care au fost concediaţi din agenţie vor fi relocaţi în alte funcţii guvernamentale, au declarat două dintre surse pentru Reuters.

Alte două surse au descris o scenă haotică în ultimele ore. În unele cazuri, angajaţii concediaţi au izbucnit în lacrimi în clădirea executivă Eisenhower, unde îşi are sediul NSC, au spus acestea.

Mulţi conservatori au pledat de-a lungul timpului pentru un NSC mai restrâns, argumentând că unele dintre funcţiile acestuia sunt redundante, fiind deja îndeplinite de alte structuri guvernamentale. Democraţii şi unii republicani, însă, susţin că reducerea drastică a acestui organism va face ca politicile lui Trump să fie mai puţin fundamentate pe sfaturi ale experţilor.

NSC a avut dificultăţi în recrutarea de personal de top în ultimele luni. Anumite poziţii-cheie, cum ar fi cea care supraveghează afacerile din America Latină, nu au fost niciodată ocupate permanent.

Haosul intern slăbește și mai mult NSC

Mai mulţi angajaţi de rang înalt au fost concediaţi la începutul anului, după ce teoreticiana conspiraţionistă de dreapta Laura Loomer i-a prezentat lui Trump o listă cu membri ai personalului de securitate naţională pe care îi considera neloiali.

Dezvăluirea faptului că Waltz, fostul consilier pentru securitate naţională, a distribuit din greşeală informaţii despre o campanie de bombardamente iminentă în Yemen cu un jurnalist de la Atlantic a afectat şi mai mult moralul echipei.

Ca parte a restructurării, anumite secţiuni ale NSC – cunoscute sub numele de direcţii – urmează să fie comasate cu alte direcţii sau desfiinţate complet, au declarat trei surse. În majoritatea direcţiilor care vor rămâne, doar câţiva angajaţi vor mai fi păstraţi, au adăugat sursele.

Printre direcţiile care ar putea înceta să mai funcţioneze ca entităţi independente se numără cele care se ocupă de afacerile africane şi de organizaţiile multilaterale, cum ar fi NATO, au spus cele trei surse.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62546307
Kievul, în alertă după un atac combinat cu drone și rachete rusești. Opt persoane au fost rănite

Kievul este în alertă sâmbătă dimineața din cauza unui atac cu drone și rachete rusești, a anunțat primarul capitalei ucrainene, Vitali Klitschko, după ce jurnaliști AFP au auzit explozii, relatează AFP.

62483913
Boeing încheie o înţelegere cu Guvernul Trump care să abandoneze urmăririle penale în urma a două accidente sângeroase

Guvernul Trump şi Boeing au ajuns la o înţelegere prin care să renunţe la urmăririle penale ale constructorului de avioane, în urma a două accidente sângeroase ale aeronavei de tip Boeing 737 MAX în 2018 şi 2019, scrie AFP. 

62539839
Rusia va transmite un document cu cerinţe în vederea încheierii războiului din Ucraina, după schimbul-record de prizonieri

Rusia urmează să transmită Ucrainei un document în care îşi prezintă condiţiile pentru a pune capăt invaziei pe care a lansat-o în februarie 2022, anunţă vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, relatează AFP.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 46 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Darko Peric
Cine e celebrul actor din „Casa de Papel” căsătorit cu o româncă. A făcut facultatea în România și vine aici în fiecare an

Publicul îl cunoaște în special pentru rolul “Helsinki” din serialul fenomen spaniol „Casa de Papel”, dar povestea actorului sârb Darko Perić a început în România, în anii ‘90, când a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București.