Două prostituate au reușit să fugă și au alertat poliția din Franța. Ancheta a ajuns până în România

62171226
StirilePROTV

O amplă reţea româno-columbiană de prostituţie, care exploata femei pe întreg teritoriul Franţei şi avea baze în România şi la Barcelona, a fost dezmembrată marţi, după circa opt luni de anchetă, a anunţat joi poliţia franceză, transmite AFP.

Trei bărbaţi au fost arestaţi la Montpellier şi Perpignan (sudul Franţei), opt în Spania de către poliţia spaniolă, şi câte unul în Italia şi România, a precizat Elvire Arrighi, şefa Oficiului central pentru combatarea traficului de fiinţe umane (OCRTEH), scrie Agerpres. 

Au fost identificate 33 de victime, românce şi sud-americane cu vârste între 20 şi 40 de ani, 'dar credem că există mult mai multe', a adăugat responsabila franceză.

Ancheta a început în iunie 2020, după ce două prostituate columbiene au fugit din apartamentul din Montpellier în care erau reţinute. Ele l-au denunţat poliţiei pe gardianul lor, un marocan ce s-a dovedit că lucra pentru două reţele de prostituţie.

Prima reţea, cu baza în România, exploata şase femei în hoteluri din sudul Franţei.

A doua reţea, mult mai importantă şi în fruntea căreia se aflau columbieni, exploata femei originare din Columbia, Paraguay şi Republica Dominicană.

Aceste femei erau atrase în Europa, unde membrii reţelei cu baza la Barcelona le promiteau locuri de muncă, după care le trimiteau în apartamente închiriate peste tot în Franţa, 'din Bretania (vest) până în Haute-Savoie (est), trecând prin sud-vestul şi sud-estul' Franţei, a precizat sursa citată.

Din Catalonia, proxeneţii se ocupau de aceste închirieri pe termen scurt şi gestionau 'vreo 40 de linii telefonice' prin care aranjau întâlnirile cu clienţii racolaţi prin anunţuri pe internet.

Poliţia franceză mai precizează că le-a propus tuturor victimelor 'un ajutor de ieşire din parcursul de prostituţie', printr-un program naţional de primire şi protecţie a victimelor traficului de persoane, care le pune în legătură cu ONG-uri pentru asistenţă psihologică şi administrativă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62177469
Un tânăr a murit la vârsta de 17 ani, după ce a fost înțepat de cea mai veninoasă vietate marină
Un tânăr din Australia a murit la vârsta de 17 ani, după ce a fost înțepat de o meduză din specia Cubozoa, cea mai veninoasă vietate marină, în timp ce înota.
62171418
Germania autorizează vaccinul AstraZeneca pentru persoanele de peste 65 de ani
Comisia germană a vaccinurilor a dat undă verde joi administrării vaccinului anti-Covid AstraZeneca/Oxford persoanelor de peste 65 de ani, a anunţat Ministerul Sănătăţii, relatează AFP.
62099974
Prințul Philip a fost operat pe inimă. Care e acum starea sa de sănătate
Prinţul Philip a suferit o "intervenţie reuşită" pentru o problemă cardiacă a anunțat, joi, într-un comunicat de presă, Palatul Buckingham. Acesta "va rămâne în spital mai multe zile pentru îngrijiri, să se odihnească şi să se recupereze".