Reacția tăioasă a Rusiei cu privire la uciderea liderului Hamas. Premoniția Moscovei

62471176

Uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, este "o crimă politică absolut inacceptabilă", a declarat miercuri ministrul adjunct de externe rus pentru agenţia de presă de stat RIA, relatează Reuters.

"Aceasta este o crimă politică absolut inacceptabilă şi va duce la o nouă escaladare a tensiunilor", a declarat ministrul adjunct de Externe Mihail Bogdanov.

Bogdanov a precizat că uciderea lui Ismail Haniyeh (foto) va avea, de asemenea, un impact negativ asupra negocierilor de încetare a focului în Gaza.

Rusia, care are relaţii cu ţările arabe, Iranul şi Hamas, precum şi cu Israelul, a condamnat frecvent violenţele din regiune şi a acuzat Statele Unite că ignoră necesitatea unui stat palestinian independent, potrivit News.ro.

Cine a fost Ismail Haniyeh

Ismail Haniyeh a fost mult timp lider politic al grupului militant, relatează CNN.

În vârstă de 62 de ani, acesta s-a născut într-o tabără de refugiaţi de lângă oraşul Gaza şi s-a alăturat Hamas la sfârşitul anilor 1980.

Pe măsură ce Hamas creştea în putere, Haniyeh a urcat în ierarhie - fiind numit parte a unei ”conduceri colective” secrete în 2004, apoi fiind numit prim-ministru al Autorităţii Palestiniene în 2006.

Până în 2017, a devenit şeful grupului şi a fost numit ”terorist global special desemnat” de către Statele Unite la scurt timp după aceea.

De-a lungul anilor, el a participat la discuţii de pace cu fostul preşedinte american Jimmy Carter şi s-a întâlnit cu alţi lideri mondiali, inclusiv cu emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa al-Thani, şi cu diplomatul chinez Wang Kejian, la începutul acestui an.

În aprilie, raidurile aeriene israeliene au ucis trei dintre fiii lui Haniyeh şi patru dintre nepoţii săi, potrivit Hamas.

La momentul respectiv, Haniyeh - care era stabilit în Qatar - a insistat că moartea lor nu va afecta încetarea focului şi negocierile în curs privind ostaticii.

”Oricine crede că ţintirea copiilor mei în timpul discuţiilor de negociere şi înainte de convenirea unui acord va forţa Hamas să renunţe la cererile sale este iluzoriu”, a spus el.

Casa Albă a luat act de rapoartele despre uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, în Iran, a declarat un purtător de cuvânt, dar a refuzat să facă imediat alte comentarii.

Uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, face obiectul unei anchete, iar rezultatele vor fi anunţate în cursul zilei de astăzi, a anunţat presa de stat iraniană, citând o declaraţie a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.

IRGC a prezentat condoleanţe ”eroicei naţiuni palestiniene, Ummah (comunitatea) musulmană, luptătorilor frontului de rezistenţă şi nobilei naţiuni iraniene pentru martiriul liderului senior al rezistenţei palestiniene”, a raportat mass-media de stat.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62471173
Bătăi de stradă înecate în sânge de poliție, în Venezuela, după „victoria” lui Maduro. Cine sunt „chavistas”

În Venezuela, zeci de mii de oameni au cerut, în stradă, pentru a treia zi la rând, plecarea de la putere a lui Nicolas Maduro.

62471172
Populația Yi din sud-vestul Chinei a sărbătorit unul dintre cele mai mari festivaluri cu torțe

Peste 100.000 de oameni au participat, zilele trecute, la unul dintre cele mai mari festivaluri cu torțe, organizat în orașul Xichang, din sud-vestul Chinei.

62471170
Oamenii dau în clocot de furie în Southport, unde nouă copii au fost atacați. Mulțimea a luat cu asalt o moschee

În orășelul britanic Southport, locul unde luni trei fetițe și-au pierdut viața și alți opt copii au fost răniți într-un atac cu armă albă localnicii încă nu și-au revenit din șoc.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.