Premierul din Papua Noua Guinee reacționează după ce Biden a spus că unchiul său ar fi fost devorat acolo de canibali

×
Publicitate

Premierul din Papua Noua Guinee s-a simțit silit să respingă o afirmație recentă a președintelui american, care a sugerat că unchiul său ar fi fost devorat de canibalii din această ţară în cursul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sărind să apere onoarea țării sale, șeful guvernului din Papua Noua Guinee a dat de înțeles că Joe Biden a făcut o confuzie.

Aflat într-o vizită de campanie în Pennsylvania, Joe Biden a uimit pe multă lume împărtăşind o poveste de familie.

Joe Biden: „Unchiul meu, pe care îl chema Ambrose, dar i se zicea Bosey, a fost un atlet nemaipomenit când era copil și a ajuns să facă parte din forțele aeriene. A pilotat avioane cu un singur motor care făceau zboruri de recunoaștere în zone de război (în cel de-al Doilea Război Mondial). Aparatul i-a fost doborât în Noua Guinee și nu i-au găsit niciodată rămășițele, pentru că, pe atunci, erau mulți canibali în acele părți din (Papua) Noua Guinee.”

Declarația liderului american a avut ecouri până în Papua Noua Guinee, unde nu a picat prea bine. Șeful guvernului din Port Moresby s-a simțit obligat să reacționeze. James Marape a insinuat că președintele Biden ar fi încurcat nițel realitatea cu legendele de familie.

„Există uneori momente de confuzie. Îl îndemn pe preşedintele Biden să facă în aşa fel încât Casa Albă să se aplece asupra eliminării muniţiilor neexplodate, moştenite din Al Doilea Război Mondial, pentru că adevărul asupra militarilor dispăruţi, precum Ambrose Finnegan, să poată fi restabilit", se arată în comunicatul difuzat de premierul din Papua Noua Guinee.

Potrivit unor documente militare, Ambrose Finnegan a murit odată cu alți doi militari americani după prăbuşirea avionului lor în Oceanul Pacific, din cauze necunoscute.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62443763
Țările lumii au cheltuit cei mai mulți bani din istorie pentru apărare. Care sunt statele campioane în cursa înarmării

Pentru prima dată, cheltuielile militare guvernamentale au crescut în toate cele cinci regiuni geografice principale, a constatat think tank-ul SIPRI, cu sediul la Stockholm.  

62443768
Rusia atacă cu furie. Peste 20.000 de paraşutişti ruşi încearcă să ocupe oraşul Ceasov Iar din Ucraina

Un contingent alcătuit din 20.000 până la 25.000 de militari ruşi din trupele de paraşutişti participă la asaltul asupra oraşului Ceasov Iar în provincia Doneţk din estul Ucrainei.

62443702
Soldat ucrainean, după ce Congresul SUA a aprobat ajutorul militar pentru țara sa. „Avem nevoie de tot și orice”

„Avem nevoie de tot și orice. De fiecare cartuș, de fiecare cent, de fiecare gând de încurajare.” Este reacția unui soldat ucrainean după ce, la Washington, Camera Reprezentanților a aprobat, în sfârșit, un nou pachet de asistență militară pentru Kiev.

Recomandări
Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Shutterstock iasi
Reacția Primăriei Iași după incendiul de la CET. Peste 22.000 de apartamente au rămas fără căldură

Primăria Iaşi susţine că împreună cu şcolile şi spitalele din oraş caută soluţii temporare de alimentare cu apă caldă şi căldură, în urma incendiului izbucnit sâmbătă la un transformator electric din cadrul CET Iaşi.