Reacția lui Trump, după rezultatul alegerilor din SUA: „Totul se datorează magiei mele”

61996036
Getty

Democraţii americani obţin câştiguri importante în alegerile de la jumătate de mandat, însă amploarea victoriei albastre nu este cea anticipată. Ori, cum formulează BBC, este doar un val anti-Trump, şi nu prevestitul tsunami.

Dacă democraţii preiau majoritatea în Camera Reprezentanţilor, pentru prima oară din 2010, în schimb, republicanii îşi păstrează, ba chiar îşi consolidează, controlul în Senat.

Pierderea Camerei Reprezentanţilor, în pofida datelor excelente ale economiei americane, reprezintă o lovitură pentru Donald Trump, care privea scrutinul într-un referendum asupra persoanei şi agendei sale.

Noianul de controverse stârnite de preşedintele Donald Trump a dezbinat profund societatea americană. Nu e aşadar de mirare că oamenii s-au prezentat în număr foarte mare la urne. A rezultat un Congres divizat, fapt care va limita marja de manevră a preşedintelui în următorii doi ani.

Mai mult, controlând camera inferioară, democraţii vor putea bloca proiecte de lege republicane, vor putea lansa noi investigaţii şi chiar ar putea iniţia procedura de destituire a lui Donald Trump.

Cu toate acestea, Donald Trump a calificat drept „un succes incredibil” rezultatul votului. Într-o serie de mesaje postate pe Twitter, Donald Trump a lăudat succesul republicanilor în alegerile de l jumătate de mandat. „Un succes răsunător. Vă mulțumesc tuturor!”

„S-a întâmplat doar de 5 ori în ultimii 105 ani ca un președinte să obțină majoritate în Senat, în timpul alegerilor de la jumătate de mandat. Domnul Trump are ceva magic. Acest tip face magia să-i iasă prin urechi. Este un incredibil câștigător de voturi. Republicanii sunt incredibil de norocoși să îl aibă. Sunt surprins de cât e bine s-au descurcat. Totul se datorează magiei lui Trump – Trump e un magician. Incredibil, a întors toată presa împotriva lui, presă care îl atacă zilnic, dar el tot câștigă”, a scris el într-o serie de mesaje.

Nancy Pelosi, lidera democraţilor din Senat: „Datorită vouă, mâine va începe o nouă eră în America!”

Totuşi, republicanii îşi menţin controlul asupra Camerei Superioare a Congresului şi chiar câștiga mandate care au aparținut până acum democraților, de pildă în Indiana, Dakota de Nord, Missouri și Florida.

Tânărul democrat Beto O'Rourke, care a primit, prea târziu se pare, susţinerea cântăreţei Beyonce, n-a izbutit să creeze o surpriză în Texas. Senatorul în exerciţiu Ted Cruz, pe care Donald Trump l-a susţinut intens, a fost reales în urma unei curse foarte strânse.

Ted Cruz, senator republican: „Acest scrutin a fost o bătălie a ideilor, o dezbatere despre cine suntem şi în ce credem!”

Pe de altă parte, acest scrutin a adus o sumedenie de premiere în politica americană.

La 38 de ani, democrata din Kansas Sharice Davids, a devenit prima amerindiană aleasă în Congres, obţinând o victorie într-o regiune conservatoare. Crescută de o mamă celibatară care a făcut parte din armată, Sharice Davids este o promotoare entuziastă a artelor marţiale şi se recunoaşte lesbiană.

Refugiata somaleza Ilhan Omar şi Rashida Tlaib, născută în Detroit din părinţi palestinieni, au devenit primele femei musulmane alese în Camera Reprezentanţilor.

O mare premieră s-a înregistrat, de asemenea, în Colorado, unde democratul Jared Polis a devenit primul guvernator care îşi asuma în mod public, în campanie, homosexualitatea. Polis creşte doi copii împreună cu partenerul lui.

În sfârşit, Alexandra Ocasio-Cortez devine, la 29 de ani, cea mai tânără aleasă în Congresul american, din partea statului New York. Tânără de origine portoricană ilustrează ceea ce un clişeu arhicunoscut numeşte o "poveste de succes tipic americană".

Alexadra Ocasio-Cortez: „Anul trecut, când mi-am început campania, eram ospătăriţa într-un restaurant din Manhattan.”

Tânără, care a făcut voluntariat în campania prezidenţială a senatorului Bernie Sanders, a promis să fie purtătoarea de cuvânt a „oamenilor mici". Şi-a făcut campanie respingând orice contribuţie din partea marilor donatori democraţi şi a companiilor, care - în opinia ei - sunt vinovate că au renunţat la preocuparea faţă de clasa de mijloc.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61999113
Reuters: Cele 7 concluzii ale alegerilor din SUA. Partidul Republican, mai „trumpian” decât oricând

Alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc marți, în Statele Unite, s-au încheiat cu „o decizie divizată”, întrucât democrații au câștigat o majoritate confortabilă în Camera Reprezentanților, potrivit unei analize Reuters.

61999210
O femeie din SUA a mers la vot pentru prima dată la 82 de ani, apoi a murit. Pe cine a ales

Gracie Lou Phillips, o femeie de 82 de ani din statul american Texas, a murit la scurt timp după ce a votat pentru prima dată.

61999205
Cine ar putea fi contracandidatul lui Trump la președinția Statelor Unite în 2020

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden este noul preferat al votanţilor democraţi ca viitor candidat al Partidului Democrat în alegerile prezidenţiale din 2020, relatează Agerpres.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.