Trump despre viitorul lider al Iranului după moartea ayatollahului: „Majoritatea celor pe care îi aveam în vedere sunt morți”

×
Publicitate

În paralel cu războiul evident, în Orientul Mijlociu se dau lupte, și pe frontul din umbră. Americanii încearcă să mobilizeze milițiile kurde, împotriva regimului iranian. Casa Albă neagă că ar lucra la un astfel de plan.

Donald Trump nu a fost de acord să înarmeze forțele kurde în speranța de a inspira o revoltă populară în Iran, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, conform SkyNews.

Orice astfel de informații sunt „complet false și nu ar trebui publicate”, a adăugat ea. Leavitt a precizat însă că președintele SUA „a discutat cu liderii kurzi despre baza pe care o avem în nordul Irakului”.

CNN a raportat anterior că Washingtonul se pregătea să sprijine forțele kurde pentru o operațiune terestră în Iran „în zilele următoare”.

Donald Trump, își dorește ca după Khamenei, să găsească un succesor mai moderat, chiar în interiorul puterii, de la Teheran. Cert este, că nici iranienii, nu stau degeaba. Clericul Mojtaba Khamenei, unul dintre fiii fostului lider suprem, are șanse mari, să își înlocuiască tatăl.

Citește și
Cât va plăti un pasager în plus pe biletul de avion, în funcție de lungimea cursei. Efectele crizei petrolului

Deși nu ocupă nicio funcție oficială în stat, Mojtaba Khamenei este considerat unul dintre cei mai influenți oameni din Iran. Are legături strânse cu Gardienii Revoluției și cu miliția Basij și era văzut drept un canal important între liderul suprem care era tatăl său și structurile de securitate ale regimului.

În Occident, numele lui a apărut frecvent în presă în urma unor acuzații legate de averea sa. Potrivit Bloomberg, Mojtaba Khamenei ar controla prin interpuși proprietăți de peste 100 de milioane de lire sterline într-o zonă exclusivistă din Londra, dar și conturi de sute de milioane în bănci britanice. Iar tabloidul Daily Mail a relatat, citând documente diplomatice americane, că acesta ar fi făcut mai multe vizite în Marea Britanie, inclusiv la o clinică specializată în tratarea impotenței.

Planurile lui Donald Trump, date peste cap de atacurile pe care le-a ordonat

Între timp, Donald Trump încearcă să identifice posibili viitori lideri ai Iranului chiar în interiorul regimului islamist. Planul are, însă, o... hibă.

Donald Trump, președintele SUA: „Ei bine, majoritatea oamenilor pe care îi aveam în vedere (să fie la conducere) sunt morți. Aveam câțiva în minte din acel prim grup, din care au murit toți. Și acum avem un alt grup. S-ar putea să fie și ei morți, potrivit rapoartelor. Așa că, cred, vine un al treilea val”.

Pe de altă parte oficialii israelieni au dat de înțeles că oricine ar fi numit la conducerea Iranului ar deveni o țintă și că singura conducere legitimă ar fi una aleasă de iranieni.

Reporter: „Dar ce spuneți despre prințul moștenitor Reza Pahlavi? Este el, în opinia dumneavoastră, o opțiune?”

Donald Trump: „Pare o persoană de treabă. Dar, din punctul meu de vedere, ar fi nevoie de cineva care este deja acolo și care are popularitate în prezent, dacă există o astfel de persoană”.

Americanii vor să apeleze la dușamnii iranienilor

În altă ordine de idei a apărut și informația potrivit căreia americanii ar căuta soluții și în afara regimului islamist de la Teheran. Una dintre variantele analizate, conform CNN, ar fi sprijinirea și mobilizarea milițiilor kurde din vestul Iranului.

Clarissa Ward, CNN: „Un lider kurd iranian de rang înalt ne-a spus că forțele kurde iraniene pregătesc o operațiune terestră în vestul Iranului în zilele următoare, cu sprijinul Statelor Unite și al Israelului. Potrivit acestuia, CIA ar înarma în mod activ forțele kurde iraniene pentru a încerca să declanșeze tulburări interne în Iran, cu toate riscurile și problemele pe care le implică un astfel de scenariu”.

Potrivit unor surse apropiate discuțiilor, planul ar presupune ca forțele armate kurde să atace trupele de securitate iraniene și să le țină ocupate. Astfel, locuitorii marilor orașe ar putea ieși în stradă fără riscul unor represalii violente, așa cum s-a întâmplat în timpul protestelor din ianuarie. Milițiile kurde ar putea provoca haos în regiune și ar forța regimul de la Teheran să își disperseze resursele militare. Dar sunt și experți care cred că planul nu este fezabil. În plus, Casa Albă neagă aceste informații.

Mark Hertling, general în rezervă: „Dacă guvernul american abia începe acum să se gândească la ideea de a înarma kurzii, atunci este probabil deja prea târziu. O astfel de operațiune ar necesita multă coordonare, numeroase discuții pe teren și colaborare directă cu aceste grupări pentru a le implica efectiv într-un conflict”.

Între timp, potrivit publicației New York Times, agenți ai Ministerului Informațiilor de la Teheran ar fi contactat CIA pe canale indirecte, pentru a discuta soluții care să ducă la încheierea războiului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Nadia, răvășitoare la Oscarurile Sportului: a apărut la braț cu soțul ei și a fost premiată în aplauzele tuturor
GALERIE FOTO Nadia, răvășitoare la Oscarurile Sportului: a apărut la braț cu soțul ei și a fost premiată în aplauzele tuturor
Citește și...
Trump despre viitorul lider al Iranului după moartea ayatollahului: „Majoritatea celor pe care îi aveam în vedere sunt morți”

În paralel cu războiul evident, în Orientul Mijlociu se dau lupte, și pe frontul din umbră. Americanii încearcă să mobilizeze milițiile kurde, împotriva regimului iranian. Casa Albă neagă că ar lucra la un astfel de plan.

Cu cât au crescut prețurile benzinei și motorinei în România, după declanşarea războiului din Iran

Efectele războiului din Iran încep să se vadă, ușor-ușor, și la noi. Prețurile carburanților au urcat cu până la 15 bani pe litru, după ce țițeiul și produsele petroliere s-au scumpit pe piețele internaționale.

Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune

În a cincea zi de război, un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană, în apele internaționale, lângă coastele Sri Lanka. La bord erau probabil 180 de oameni și 140 erau dați dispăruți.

Recomandări
PNL își pregătește riposta după votul PSD. Ilie Bolojan îi va demite pe aproape toți secretarii de stat și prefecții PSD

După votul prin care PSD a decis că îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan în funcția de premier, liderii PNL s-au întrunit astăzi într-o nouă ședință, pentru a-și discuta strategia.

Șeful DSU, Raed Arafat, este suspect într-o anchetă penală a Parchetului Militar, privind achiziţia unui elicopter

Doctorul Raed Arafat este, de astăzi, suspect într-o anchetă penală a Parchetului Curții militare de Apel București. Investigația este legată de înlocuirea unui elicopter SMURD prăbușit în urmă cu zece ani în Republica Moldova.

Vremea se schimbă radical în minivacanța de 1 Mai. Va fi mai rece decât normalul perioadei și va ploua

Meteorologii anunţă temperaturi mult sub cele obişnuite şi ploi în sud-estul ţării în perioada minivacanţei de 1 Mai, schimbând prognozele iniţiale, care indicau temperaturi peste cele specifice perioadei, relevă datele nunţate marţi de ANM.