Război în Ucraina. Președintele Franței le cere companiilor din apărare să treacă la ”modul de economie de război”

×
Publicitate

Ucraina a anunțat „o nouă fază” a razboiului și atacă pe teritoriul Rusiei cu drone. Un depozit de petrol, aflat la zeci de kilometri de granița cu Ucraina, a sărit în aer.

Pe de altă parte, jumătate din Polonia a rămas fără semnal GPS, după ce Rusia și-ar fi activat mijloacele de război electronic, în Kaliningrad.

Între timp, preşedintele francez Emmanuel Macron cere industriei militare franceze să grăbească trecerea la "economia de război".

O uriașă vâlvătaie a cuprins rezervoarele de petrol din orașul Klintî, în provincia rusă Briansk, la aproximativ 60 de kilometri de granița cu Ucraina.

Este urmarea unui atac ucrainean cu dronă. Potrivit guvernatorului, apărarea antiaeriană a încercat să blocheze drona cu mijloacele războiului electronic, dar încărcătura cu explozibil a căzut peste rezervoarele de petrol. Patru dintre acestea, care aveau în total 6.000 de metri cubi de carburant au luat foc.

Fred Pleitgen, corespondent CNN: ”Dronele joacă un rol tot mai important în acest război. Iar ucrainenii susțin că au reușit să trimită o dronă tocmai până la Sankt Petersburg, adică la sute de kilometri depărtare de graniță. În plus, drona a zburat peste regiunile din vestul Rusiei, unde armata Moscovei a desfășurat un sistem de apărare antiaeriană eficient. Nu este însă deocamdată clar ce s-a întâmplat cu această dronă.”

Vom lovi si mai multe ținte pe teritoriul Rusiei, a avertizat președintele Zelenski. Iar dronele lansate până la Sankt Petrsburg marchează această noua fază în strategia forțelor ucrainene.

Pe de altă parte, preşedintele francez Emmanuel Macron le-a cerut companiilor din industria franceză de apărare să grăbească trecerea la "modul de economie de război", pentru a răspunde cât mai repede nevoilor Ucrainei în războiul cu Rusia.

”Cunoașteți cât de mult valorează dedicarea într-o luptă și înțelegeți de ce nu putem lăsa Rusia să creadă că poate învinge. Spre ce viitor ne-am îndrepta dacă ar câștiga? Am spus încă de la început, nu suntem în război cu Rusia, dar datoria noastră este să ne asigurăm că victoria lor este imposibilă. O victorie a Rusiei ar însemna sfârșitul securității noastre în Europa și ar semnala chiar sfârșitul oricărui tip de arhitectură de securitate europeană.”

Iar semnele extinderii războiului hibrid sunt tot mai clare.

Rusia și-a tesat sistemele de război electronic, în enclava Kaliningrad, iar rezultatul a fost o perturbare semnificativa a semnalului GPS, în aproape jumătate din teritoriul Poloniei și pe întreaga lungime a coridorului Suwalki.

Blocarea semnalelor GPS poate avea consecințe grave atât pentru navigația civilă, cât și pentru sistemele militare de comunicații. Această situație evidențiază natura complexă a războiului modern, în care capacitățile electronice și cibernetice sunt utilizate tot mai mult alături de tacticile militare tradiționale.

Însă, între timp, pe front, ucrainenii se traduiesc să facă față condițiilor grele de iarnă. Așa că se bucură de fiecare victorie, cum ar fi momentul în care un vehicul blindat american Bradley din dotarea armatei ucrainene lovește în plin un tanc rusesc T-90 M, vehicul despre care președintele Vladimir Putin spunea că este ”cel mai bun tanc din lume.”

”Am jucat cândva jocuri pe calculator și mi-am amintit ce trebuie făcut și cum să lovesc acele tancuri, unde să le lovesc. Trebuia oprit cu orice preț.”

Imaginile cu reușita acestor ucraineni din Briganda 47 Mecanizată au devenit virale pe internet. Cu modestie, ei spun că și-au făcut doar datoria: ”Am înțeles că trebuie să-i ajutăm pe băieții noștri din tranșee, așa că trecem la treabă, chiar dacă știm care sunt riscurile. Da, este înfricoșător, foarte înfricoșător, dar muncim din greu și asta e bine.”

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Explozie puternică în Washington DC, după ce o țeavă de gaz s-a spart. O persoană a fost rănită

Un echipaj de pompieri din Washington DC a reușit să evite în ultima clipă o tragedie. Pompierii americani au fost chemați de urgență după ce o țeavă de gaz, lovită de o mașină, s-a spart.  

Un val de frig și ninsori abundente au lovit Europa și SUA. Peste 30 de persoane au murit într-o săptămână din cauza gerului

La ruși chiar a fost gerul Bobotezei, sărbătorită vineri. Zăpada și gheața provoacă însă probleme în toată Europa și peste Ocean, de la o coastă a Americii la cealaltă.  

Comisar european: UE va avea capacitatea de a produce peste 1,3 milioane de obuze până la sfârşitul anului

Uniunea Europeană va avea capacitatea de a produce cel puţin 1,3 milioane de obuze până la sfârşitul anului, a declarat vineri comisarul european Thierry Breton.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.