„Blocăm vama pe perioadă nedeterminată”. Concesiile făcute de Guvern fermierilor și transportatorilor nu au oprit protestele

×
Publicitate

În țară, concesiile făcute de Guvern fermierilor și transportatorilor nu au oprit protestele. Participanții au blocat punctele de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, în Suceava și Satu Mare.

Prin vămile Siret și Halmeu, nu a intrat în România niciun camion ucrainean încărcat cu marfă. Iar Serviciul Vamal de Stat ucrainean le-a transmis trasportatorilor că traficul pentru camioane a fost suspendat din cauza fermierilor români.

Cu pancarte pe care erau scrise mesaje prin care cereau oprirea importurilor din Ucraina, o coroană funerară agațată de un tractor și o boxă din care la un moment dat a răsunat imnul de stat.

Protestatari cu peste o sută de tractoare și camioane s-au înșirat, joi dimineață, pe drumul național 1C, foarte aproape de punctul de trecere a frontierei Halmeu, la granița cu Ucraina. Apoi au trecut la pasul următor.

Protestatar: „Blocăm vama pe perioadă nedeterminată. Până când avem un semnal de la București că avem efect ceva scris, o ordonanță de Guvern prin care se interzic importurile.”

Spre prânz, Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei a transmis pe Telegram că circulația camioanelor care părăsesc țara a fost suspendată temporar. Zece camioane așteptau în acel moment să între în România.

Poliția de Frontieră a anunțat ca a fost afectat doar tranzitul automarfarelor și nu și cel al mașinilor mici.

Pentru camioanele care încearcă să intre în România din Ucraina, pe la punctul de trecere a frontierei Siret, traficul a rămas blocat pentru a treia zi.

Viktoria Tansiichuk, corespondent 1+1: „Acum ne apropiem de punctul de control Porubne și puteți vedea deja coada de camioane care nu au putut părăsi Ucraina ultimele zile.”

Juraliștii ucraineni vorbesc de circa 1.500 de camioane care așteaptă să intre pe acolo în România.

Șofer: „Nimeni nu ne spune nimic, nicio informație despre cât timp vom stat aici și de ce stăm. Pur și simplu nu am cuvinte.”

Răspunsul la această întrebare nu se cunoaște nici de cealaltă parte a graniței, în România, la Siret. Protestatarii de aici nu par a fi dispuși să renunțe usor.

În mare parte, fermierii care au continuat joi protestele se declară independenți, neafiliați la asociațiile lor prefesionale mari. Susțin o listă lungă, cu 76 de revendicări, la care unii le mai adaugă și pe ale lor.

Protestatar: „Ori vă schimbați guvernanților, ori vă faceți treaba.”

În București, reprezentanții celor care protestează la intrarea în capitală s-au văzut cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, chiar dacă la discuții s-au lăsat așteptați o oră și jumătate.
La finalul întâlnirii, Barbu s-a pupat pe obraz cu solii protestatarilor, veniți însoțiți de o avocată.

Elena Radu, avocat: „Ministrul Agriculturii a fost de acord să se formeze acele grupuri de lucru la nivel local şi naţional, prin care să se analizeze care sunt problemele reale ale agriculturii şi să se încerce găsirea de soluţii concrete care se vor reflecta ulterior în nişte proiecte de normative.”

Dar protestele au continuat. În Afumați, lângă București, claxonele mașinilor mari și ale tractoarelor au sunat toată ziua.

Cei care au rămas în stradă spun că sunt încă aici pentru că ei nu au fost chemați la negocieri, iar asociațiile prezente la discuții nu îi reprezintă.

Fermier: „Nu au fost discuții cu oamenii din stradă.”

Reporter: Dar cu cine au fost?

Fermier: „Nu știm. Povestiți cu ei.”

Reporter: Dumneavoastră pentru cine ați negociat?

Dănuț Andruș, reprezentantul unor fermieri: „Pentru mine! Fiecare om a mers la negocieri prin reprezentanți.”

Reporter: Deci dumneavoastră nu ați reprezentat pe nimeni?

Dănuț Andruș, reprezentantul unor fermieri: „Eu mă reprezint pe mine ca persoană fizică și jurudică. Iar ceilalți se reprezintă unitar fiecare.”

La fel au stat lucrurile și la Sibiu. O mamă cu trei copii acasă a condus mișcările de stadă care patru ore au încurcat traficul în oraș. A adus și ea aminte de cerealele ucrainenilor.

Elena Răspop, organizator protest Sibiu: „Agricultura este foarte afectată din cauza importurilor din Ucraina, asta rămâne principala nemulțumire a fermierilor.”

Adrian Dordea, fermier: „De când a început Ucraina să ne suprasatureze piața din momentul ăla ne-a căzut prețul la cereale.”

În privința acestei probleme, ministrul Agriculturii spune că importurile de cereale din Ucraina se desfășoară după reguli stricte de mai multe luni. S-au impus licențe speciale pentru cei care vor să aducă de acolo grâu, floarea soarelui, rapiță și orz, iar aceastea se acordă doar după ce marfa este verificată și se constată că nu conține substanțe interzise în Uniunea Europeană.

Aceeași sursă a preciză că de când au apărut aceste reguli nicio firmă nu a mai cerut licență să importe din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Robert Negoiţă, despre Hala Laminor: O astfel de clădire, pe real, nu poate fi autorizată ISU

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, joi, că Hala Laminor, din cauza structurii pe care o are, nu poate obţine o autorizaţie de la ISU, însă trebuie reabilitată pentru că reprezintă o parte din istoria României.

Un hunedorean a instalat pe telefon trei aplicații de control de la distanță pentru un fals broker. Ulterior a avut un șoc

Un bărbat din Hunedoara a rămas fără 167.000 de lei în conturile bancare după ce a fost înşelat de un fals broker care i-a promis că îi va cumpăra online acţiuni la o cunoscută societate comercială din ţară.

Tribunalul Prahova a amânat redeschiderea urmăririi penale în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Tribunalul Prahova a amânat, joi, pronunţarea în dosarul care vizează redeschiderea urmăririi penale în speţa instrumentată de DNA.  

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.