Război comercial. SUA impun tarife vamale avioanelor, brânzeturilor şi băuturilor europene

62081991
AFP

Statele Unite vor impune din 18 octombrie tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru produse din Uniunea Europeană, inclusiv whisky din Scoţia şi Irlanda, vin din Franţa şi brânzeturi din diverse regiuni.

Anunţul vine după ce Statele Unite au obţinut miercuri aprobarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a impune tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus, relatează Reuters, conform Agerpres.

În sfârşit, după un litigiu care a durat 15 ani, Organizaţia Mondială a Comerţului a confirmat că SUA sunt îndreptăţite să impună contramăsuri ca răspuns la subvenţiile ilegale ale UE.

„Ne aşteptăm să negociem cu Uniunea Europeană pentru a rezolva această problemă într-un mod care să fie în beneficiul angajaţilor americani”, a declarat reprezentantul american pentru Comerţ, Robert Lighthizer.

Sunt vizate în special produse din cele patru ţări care formează consorţiul Airbus, inclusiv măsline din Spania, pulovere, confecţii din lână şi whisky din Marea Britanie, unelte şi cafea din Germania, vin din Franţa. Sunt vizate şi alte produse din UE, inclusiv brânzeturi din diverse regiuni, dar sunt scutite vinul şi uleiul de măsline din Italia, alături de ciocolata europeană.

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.

Analiştii susţin că această dispută ameninţă să înrăutăţească schimburile comerciale transatlantice, care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oţel din UE şi de ameninţările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62081988
Impactul dintre un Porsche și un troleibuz, filmat. Șoferița avea 43 de amenzi

Presa de la Chișinău a publicat noi imagini cu accidentul de la începutul acestei săptămâni, când un Porsche s-a izbit violent într-un troleibuz.

62065540
Chinezii vor avea acces la internet doar printr-un test de recunoaștere facială

Cetățenii chinezi vor fi nevoiți să treacă de un test de recunoaștere facială pentru a putea folosi internetul.

62065886
Brexit: Londra aşteaptă răspunsul UE la noua sa propunere

Londra a prezentat UE o propunere constructivă privind Brexitul şi acum doreşte să negocieze cu blocul comunitar detaliile pentru ajungerea la un nou acord de ieşire, a afirmat joi ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.