Răsturnare de situație în războiul comercial dintre SUA și China. Trump a răbufnit: „E în faţa unui mare pericol economic”

62548113

Preşedintele american Donald Trump a acuzat vineri China că a încălcat înţelegerea de calmare a tensiunilor comerciale convenită pe 12 mai pentru a da o şansă negocierilor privind taxele vamale, relatează AFP.

"Fără a fi o mare surpriză, China a încălcat total acordul convenit cu noi", a scris Trump pe reţeaua de socializarea Truth Social, fără a preciza încălcările la care se referă.

"China se afla în faţa unui mare pericol economic. Taxele vamale foarte ridicate pe care eu le instituisem practic îi tăiau accesul la piaţa americană. Numeroase uzine (chineze) se închideau, existau, pentru a folosi un eufemism, 'tensiuni sociale'. Am văzut ce se întâmpla şi nu mi-a plăcut, în cazul lor, nu al nostru. Am încheiat un acord rapid cu China pentru a-i salva de la ceea ce am crezut că urma să fie o situaţie foarte rea, şi nu aş fi vrut să se întâmple asta. În urma acestui acord, totul s-a stabilizat rapid şi China a revenit la normal", a mai scris Trump în mesajul în care acuză China de încălcarea înţelegerii şi la final el îşi reproşează că a fost "un tip de treabă" cu China.

În acest timp, secretarul american pentru comerţ, Scott Bessent, a estimat că negocierile comerciale între SUA şi China "sunt cam în punctul mort", după ce cu o zi în urmă afirmase că ar fi oportună o întâlnire între preşedinţii american şi chinez, Donald Trump şi Xi Jinping, pentru a face discuţiile să avanseze.

Armistițiu pe trei luni între SUA și China

La rândul său, reprezentantul Casei Albe pentru Comerţ, Jamieson Greer, a declarat că deficitul comercial înregistrat de SUA în schimburile cu China "continuă să fie enorm" şi a că nu a remarcat vreo schimbare în atitudinea Beijingului la negocierile comerciale.

China şi SUA au convenit luna aceasta un armistiţiu pentru o durată de trei luni în războiul lor comercial pe care-l duc de când Donald Trump a redevenit preşedinte al SUA. În cele două luni anterioare, într-o spirală de represalii reciproce, taxele vamale impuse de SUA produselor importate din China au ajuns la 145%, iar taxele vamale impuse de China produselor americane au ajuns la 125%.

Conform înţelegerii din 12 mai, Statele Unite s-au angajat să reducă taxele vamale percepute produselor importate din China de la 145% la 30%, iar China la rândul ei să reducă taxele vamale percepute produselor importate din SUA de la 125% la 10%, aşadar cele două ţări au fost de acord să reducă fiecare aceste taxe vamale cu 115%.

Cele două părţi au convenit de asemenea ca în cele 90 de zile de armistiţiu comercial să continue negocierile cu caracter tehnic pentru un acord comercial permanent, care să includă nu doar taxele vamale, ci şi barierele comerciale netarifare, aplicate în special de China.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62520061
SUA, de partea Rusiei în problema extinderii NATO spre Est: „Ei nu vorbesc doar despre Ucraina, ci despre Georgia și Moldova”

Trimisul special al lui Trump pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că temerile Rusiei privind extinderea NATO sunt justificate și că SUA nu susțin aderarea Ucrainei la alianță, potrivit Reuters.

62334871
Fake news grosolan despre România și Nicușor Dan, promovat de fostul premier polonez Morawiecki, susținător al lui Simion

Fostul prim-ministru polonez Mateusz Morawiecki, actualul șef al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, a făcut un gest regretabil înaintea turului doi al scrutinului prezidențial din Polonia.

62543666
Americanii amenință că se retrag din negocierile de pace din cauza lui Putin. Washingtonul pune piciorul în prag

Adjunctul interimar al SUA, John Kelley, a avertizat, la ONU, că Washingtonul ar putea renunța la inițiativele de pace dacă președintele rus Vladimir Putin nu oprește agresiunea asupra Ucrainei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.