Putin susține că SUA pot lansa rachete de croazieră din România. "Trebuie să reacţionăm"

62071287
Agerpres

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că noua rachetă de a SUA ar putea fi lansată din România sau Polonia și reprezintă o ameninţare la care Moscova trebuie să reacţioneze, informează Reuters.

Pentagonul a declarat luni că a testat o rachetă de croazieră cu configuraţie convenţională care şi-a atins ţinta după mai mult de 500 km (310 mile) de zbor, primul test de acest tip de la încetarea tratatului istoric de dezarmare nucleară în această lună.

Testul a urmat retragerii oficiale la 2 august a SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) din perioada Războiului Rece, după ce au acuzat Rusia de încălcarea pactului, acuzaţie respinsă de Moscova.

Putin, care s-a exprimat de la Helsinki unde efectuează o vizită, a declarat că Washingtonul şi-ar putea utiliza sistemele existente în România şi Polonia pentru a lansa această rachetă, ceea ce înseamnă că ar putea să o desfăşoare uşor şi rapid dacă ar dori.

"Lansările acestei rachete pot fi efectuate de pe sistemele de (lansare) amplasate deja în România şi Polonia. Nu trebuie să schimbe decât software-ul. Şi nu cred că partenerii noştri americani vor informa nici măcar Uniunea Europeană în această privinţă. Aceasta implică noi ameninţări pentru noi, la care trebuie să reacţionăm', a spus Putin.

Testul efectuat de Pentagon ar fi fost interzis de INF, care interzice rachetele terestre cu o rază cuprinsă între 310 şi
3.400 de mile (500-5.500 km), reducând capacitatea ambelor ţări de a lansa un atac nuclear rapid.

SUA au declarat că nu au planuri iminente de a desfăşura noua rachetă terestră la bazele de lansare din Europa.

Rusia trebuie să răspundă într-un mod adecvat şi simetric la aceste ameninţări, a precizat Putin, citat de TASS, asigurând că securitatea Rusiei în contextul dezvoltării noii rachete de către SUA va fi asigurată în mod fiabil.

Rusia va dezvolta rachete cu raza medie şi scurtă de acţiune, dar nu le va desfăşura până când Statele Unite nu o vor face, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin într-o conferinţă de presă cu omologul său finlandez Sauli Niinistö.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
S-a sfârșit coșmarul migranţilor aflaţi pe un vas umanitar. Ce se va întâmpla cu refugiații

După aproape trei săptămâni, se termină coşmarul migranţilor aflaţi pe un vas umanitar, ancorat în apropierea insulei Lampedusa.

Oraș din Brazilia, cuprins brusc de întuneric, în plină zi. ”Așa va arăta Apocalipsa”

Incendiile de vegetație din Pădurea Amazoniană au afectat și orașul brazilian Sao Paulo.

VIDEO dramatic din Siria. Un om este salvat de sub dărâmături, după un bombardament

Gruparea rebelilor din Siria a dat publicității o înregistrare video în care este surprins momentul în care un om este salvat de sub dărâmăturile unei cladiri care a fost bombardată în satul Baneen, circumscripția Idlib.

Recomandări
Ce se întâmplă dacă PSD spune „nu” Guvernului Mureșan. Cum ar putea premierul desemnat să strângă voturile necesare

Președintele Nicușor Dan a semnat, sâmbătă, decretul prin care îl desemnează, oficial, premier pe Siegfried Mureșan. De luni, acesta va avea la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul Parlamentului. 

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Putin susține din nou că Rusia nu are intenții agresive față de Europa. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin

Emmanuel Macron a cerut vigilență sporită în fața amenințării atacurilor hibride ale Rusiei. Si a cerut elaborarea unui plan de protecție a infrastructurii critice a țării.