Putin susţine că Rusia nu a încălcat dreptul internaţional şi reiterează că guvernul ucrainean este "nelegitim"

62275660
Profimedia

Vladimir Putin a respins miercuri acuzaţiile potrivit cărora, prin campania sa militară în Ucraina, Rusia a încălcat dreptul internaţional, şi a numit din nou guvernul ales al Ucrainei drept un "regim nelegitim", relatează Reuters.

Teza Kremlinului este că mişcarea de contestare din toamna anului 2013 şi iarna 2014 în Ucraina nu a fost o mişcare populară, ci una instrumentată de Occident, pe care îl acuză că a impus un regim prooccidental la Kiev, în timp ce fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici a fugit la Moscova.

Rusia nu a pierdut nimic în confruntare globală cu SUA din cauza conflictului din Ucraina, de fapt a câştigat stabilind un nou curs suveran care va restabili influenţa sa globală, a declarat preşedintele rus, într-un discurs rostit la Forumul Economic Est din Vladivostok, în Orientul Extrem.

Putin prezintă din ce în ce mai mult conflictul din Ucraina, pe care îl numeşte 'operaţiune militară specială', ca pe un punct de cotitură în istorie când Rusia a renunţat în sfârşit la umilinţele suferite după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, notează Reuters.

În discursul său, Putin aproape că nu a evocat Ucraina, referindu-se doar la exportul de cereale ucrainene, care - în opinia sa- se duc în Europa şi în ţările sărace, dar întrebat de un moderator dacă s-a pierdut ceva în urma conflictului, Putin a spus că Rusia a câştigat şi va ieşi reînnoită şi scăpată de piedici.

"Nu am pierdut nimic şi nu vom pierde nimic", a declarat Putin, liderul suprem al Rusiei din 1999, notează Reuters. "Tot ceea ce este inutil, dăunător şi tot ceea ce ne împiedică să mergem înainte va fi dat la o parte", a spus el.

Referitor la "ceea ce am câştigat, pot spune că principalul câştig este întărirea suveranităţii noastre şi asta este
rezultatul indubitabil a ceea ce se întâmplă acum', a spus Putin, adăugând: "Acest lucru va întări în cele din urmă ţara noastră din interior".

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie pe scară largă în Ucraina în ceea ce ea numeşte "operaţiune specială militară" pentru a slăbi capacităţile militare ale statului vecin şi a-i elimina pe acei ucraineni pe care Moscova îi consideră naţionalişti periculoşi.

Putin, care în octombrie va împlini 70 de ani, a transmis în iulie Occidentului 'că abia începe în Ucraina' şi s-ar încumeta oare SUA - care are superioritate economică şi militară convenţională în faţa Rusiei - să încerce să învingă Moscova? Nu vor reuşi, s-a declarat convins preşedintele rus.

Invazia Rusiei în Ucraina în acest an a fost necesară, susţine preşedintele rus, argumentând că asaltul asupra Ucrainei a fost necesar pentru apărarea Rusiei, potrivit DPA.

Confruntarea cu Occidentul din cauza Ucrainei a împins Rusia spre un viraj brusc spre Asia, în principal spre China, cândva partener de rang secund al Uniunii Sovietice, iar în prezent a doua economie din lume, comentează Reuters.

"În tentativa de a se opune cursului istoriei, ţările occidentale subminează pilonii-cheie ai sistemului economic mondial construit de-a lungul secolelor", a spus Putin, adăugând că încrederea în dolar, euro şi liră sterlină scade.

Încercarea Occidentului de a izola economic Rusia - unul dintre cei mai mari producători de resurse naturale din lume - a aruncat economia globală în teritorii neexplorate, cu preţuri în creştere la alimente şi energie, notează Reuters, care menţionează că sancţiunile au adus pagube şi Rusiei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62282119
Tot mai mulți britanici susțin boicotarea plăţii facturilor de energie. Petiția semnată de peste 170.000 de oameni

O petiţie de boicotare a plăţii facturilor de energie capătă amploare în Marea Britanie, în timp ce ţara se confruntă cu o criză tot mai gravă a costului vieţii, transmite CNBC.

62284944
Rusia a trimis în Ucraina, în prima linie a frontului, un criminal în serie poreclit ”Maniacul”

Rusia a trimis un criminal în serie să lupte în Ucraina, supranumit „Maniacul” pentru cruzimea sa și i-a oferit un premiu, scrie Mirror.co.uk.

62275660
Vladimir Putin avertizează: Occidentul este pe cale de a eșua, viitorul este în Asia

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că a subminat economia mondială, cu ceea ce el a prezentat drept o tentativă zadarnică şi agresivă a Vestului de a-şi impune hegemonia.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.