Putin pierde controlul: Economia Rusiei intră în stagnare tehnică, iar redresarea pare imposibilă

62566241
Getty

Economia rusă a intrat într-o etapă de „stagnare tehnică” în al doilea trimestru al anului 2025, a declarat directorul general al Sberbank, German Gref, într-un discurs susținut la Forumul Economic Estic de la Vladivostok, pe 3 septembrie.

„Al doilea trimestru poate fi de fapt considerat o stagnare tehnică. Lunile iulie și august prezintă simptome destul de clare că ne apropiem de zero puncte”, a declarat Gref (citat de Interfax).

Unul dintre factorii importanți este rata dobânzii cheie, a explicat el.

Potrivit Sberbank, până la sfârșitul anului rata dobânzii de politică monetară va fi de 14%. Însă, a spus Gref, acest lucru nu este suficient pentru a relansa economia.

„La nivelurile actuale ale inflației, rata la care putem spera la o redresare economică [ar trebui să fie] de 12% sau mai mică. Prin urmare, undeva în jurul acestor niveluri, cel mai probabil vom asista la o redresare economică”, consideră șeful Sber.

„Este important să ieșim din această perioadă de răcire controlată a economiei, astfel încât aceasta să nu se transforme în stagnare. Atunci va fi mult mai dificil să «pornim» economia decât să o răcim. <…> Să sperăm că Banca Centrală nu va permite o tranziție în recesiune ”, a declarat Gref (citat de TASS).

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62546200
Harvard, victorie în instanță împotriva Casei Albe. Judecătoare: „Administrația Trump a lansat un atac motivat ideologic”
O judecătoare din SUA a decis că administrația Trump a încălcat legea blocând 2,2 miliarde de dolari destinați cercetării la Universitatea Harvard.
62569471
Ucraina ar putea aplica modelul Coreei de Sud, care prosperă fără a fi încheiat vreodată un tratat de pace cu Coreea de Nord
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că în Ucraina ar putea fi realizabil scenariul din Coreea de Sud, când, după încheierea războiului intercoreean, nu a fost semnat niciun tratat de pace, dar ţara a reuşit să atingă prosperitatea.
62572311
După Ucraina, ar putea urma Azerbaidjanul. Gestul tensionat al lui Putin reaprinde scenariul unui nou conflict
Temerile cresc că Vladimir Putin ar putea avea un alt vecin în vizor, după ce a fost văzut oferind o strângere de mână „rece” unui alt lider mondial, scrie Mirror.co.uk.