Putin este tot mai nervos din cauza problemelor de pe frontul din Ucraina. Pierderile suferite de armata rusă cresc

×
Publicitate

Vladimir Putin este tot mai nervos și mai frustrat din cauza problemelor cu care se confruntă trupele rusești în Ucraina.

Cel puțin așa spun reprezentanții serviciilor americane de informații. Rușii ar avea probleme grave de logistică și se presupune că nu vor reuși să avanseze prea mult în zilele următoare.

Vestul nu cedează rugăminților ucrainene: a respins iar cererea Kievului de a introduce o zonă de restricție aeriană.

Polonia a anunțat, în schimb, că oferă Statelor Unite toată flota de avioane de luptă Mig 29, la schimb cu aeronave americane.

Washingtonul nu confirmă, dar se pare că Migurile vor fi cedate Ucrainei, pentru a-și întări apărarea aeriană.

Polonia a anunțat că oferă Statelor Unite toată flota de avioane de luptă Mig 29, la schimb cu aeronave americane. Washingtonul nu confirmă, dar se pare că cele 23 de Miguri vor ajunge mai întâi la baza americană Ramstein, din Germania, apoi vor fi cedate Ucrainei, pentru a-și întări apărarea aeriană.

Mateusz Morawiecki, prim ministrul Poloniei: ”Am susținut întotdeauna că Polonia nu este parte în acest război, NATO nu este parte în acest război, așa că orice decizie de a oferi arme ofensive (Ucrainei) trebuie să fie luată de toată alianța, în unanimitate”.

Potrivit unor surse de la Varșovia, americanii ar fi vrut să facă schimbul în secret, dar mai întâi polonezii și apoi ucrainenii au anunțat în gura mare că Migurile vor ajunge în Ucraina.

Serviciile americane de informații susțin că rușii au pierdut inițiativa și nu vor face mari progrese în zilele următoare.

Avril Haines, Director servicii secrete: ”Apreciem că Moscova a subestimat rezistența ucraineană și observăm că (armata rusă) se confruntă cu o serie de probleme militare interne, între care un plan construit greșit, probleme cu moralul și cu logistica”.

Și pierderile suferite de armata rusă cresc de la o zi la alta, potrivit CIA, deși bilanțul agenției e mai mic decât cel oferit de ucraineni.

Potrivit analiștilor occidentali, Putin încă speră ca trupele ruse să obțină o victorie majoră cât mai curând.

Bill Burns, directorul CIA: ”Cred că Putin este nervos și frustrat acum, e probabil să-și dubleze eforturile ca să distrugă armata ucraineană, fără să mai țină cont de victimele civile”.

Avril Haines: ”Putin probabil încă e încrezător că Rusia poate învinge Ucraina pe cale militară și vrea să împiedice ajutoarele din vest, care pot înclina balanța și ar putea forța un conflict cu NATO”.

Aflat în vizită în Letonia, secretarul general al NATO a insistat asupra riscului ca războiul să se întindă dincolo de graniţele Ucrainei.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: ”Avem responsabilitatea de a asigura că războiul nu escaladează şi nu se răspândeşte dincolo de Ucraina. Există riscul ca situaţia să scape de sub control. Ca să fim siguri că Moscova nu face vreo eroare de calcul, NATO şi-a consolidat semnificativ prezenta pe flancul estic”.

Potrivit lui Stoltenberg, NATO are 130 de avioane în alertă maximă, peste 200 de nave în nordul Mediteranei și mii de trupe suplimentare în țările din flancul estic al alianței.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Citește și...
2 milioane de oameni, jumătate dintre ei copii, au fugit din Ucraina de când Rusia a invadat această ţară

Două milioane de oameni, jumătate dintre ei copii, au fugit din Ucraina în mai puţin de două săptămâni de când Rusia a pornit invazia împotriva acestei ţări, transmite Associated Press, citând oficiali ucraineni.

Liderul Dumei de Stat: Europenii vor plăti pentru sancțiunile antirusești. SUA vrea să ocupe piața europeană

Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat a Rusiei, afirmă că Statele Unite ar beneficia, de fapt, de pe urma sancțiunilor impuse Rusiei.

Washingtonul, „surprins” de oferta Poloniei de a-i pune la dispoziţie avioanele de tip MiG-29

Statele Unite s-au declarat "surprinse" marţi de oferta Poloniei de a le trimite toate avioanele sale Mig-29 pe care Ucraina ar dori să le preia.

Recomandări
Ce informații ar fi trimis din România în Rusia spionul Ivan Kutsenco. DIICOT: A desfășurat activități ostile României

Bărbatul din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene, a fost arestat marți seară pentru 30 de zile.

SUA ridică blocajul vizelor pentru Ungaria și Polonia. De ce sunt exceptate cele două țări. România mai așteaptă

Administraţia preşedintelui Donald Trump a reluat săptămâna trecută procesarea cererilor de vize de imigrant din Ungaria şi Polonia.

Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră.