Putin amenință Europa cu arma „gazului”. „Plătiți în ruble sau vom încheia livrările”. Deocamdată, România se află la adăpost

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce bombardamentele rusești distrug orașele din Ucraina și seamănă moarte printre civili, Vladimir Putin amenință Europa cu arma „gazului”.  

„Plătiți în ruble sau vom încheia livrările de gaz natural”, spune liderul de la Kremlin, după ce a semnat decretul prin care străinii care cumpără gaze rusești trebuie să plătească, începând de vineri, în moneda rusească.

Mai mult, țările și companiile trebuie să își deschidă conturi în ruble la bănci rusești.

În România, specialiștii susțin că, deocamdată, mai avem gaz în depozite și producem suficient cât să nu avem probleme în această primăvară.

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse: „Am semnat un decret care stabilește regulile de comercializare a gazelor naturale rusești cu așa-zisele state neprietenoase. Sugerăm contractorilor din aceste țări să deschidă conturi în băncile rusești pentru a plăti gazul furnizat, începând de mâine, pe 1 aprilie 2022. Dacă aceste plăți nu sunt făcute, vom considera că nu s-a respectat contractul de către cumpărător și vor urma consecințe. Nimeni nu vinde nimic gratis, nici noi nu vom face acte de caritate, așa că vom opri contractele existente”.

Citește și
politie turcia
Şapte persoane au murit și 11 au fost rănite în Turcia după ce un autobuz s-a ciocnit cu un camion

Declarația președintelui rus Vladimir Putin vine la numai o săptămână de la anunțul că Gazprom nu va mai primi decât plata în ruble. O astfel de modificare rapidă ar încălca însă contractele în vigoare, potrivit oficialilor europeni, care au spus ferm că nu vor respecta această solicitare.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: „Mesajul pentru președintele rus este că modelul său economic va dispărea și el este de vină pentru asta”.

Mihnea Cătuți, expert în energie: „În momentul în care el nu va mai accepta plata în euro sau în dolari, așa cum sunt încheiate majoritatea contractelor în ziua de azi, ar însemna o încălcare a contractului, dar rămâne de văzut și cum va reuși practic să refuze livrarea acestor cantități, deoarece cele care ar avea livrare mâine, de exemplu, sunt deja pe conductă de destul de multă vreme. Trebuie să ne gândim acum și la scenariul în care în acest moment este căutată pur și simplu o scuză, un motiv pentru o eventuală sistare a gazelor”.

România, în siguranță în perioada următoare

În cazul unei opriri complete a gazului către Europa, România ar fi în siguranță în perioada următoare.

În acest moment, depozitele de gaze naturale din România sunt pline în proporție de 20%, cât este și normal pentru finalul sezonului rece și aproape de media europeană. Cu aceste cantități și cu producția internă, România se descurcă fără probleme în perioada următoare, spun specialiștii, mai ales că și vremea este din ce în ce mai caldă, iar cererea de gaz mai mică. Am putea avea însă o problemă abia la iarnă, dacă nu reușim să umplem depozitele, dar la fel ca restul țărilor europene, așteptăm gaz și din alte surse.

Franța și Germania au anunțat oficial că se pregătesc pentru o eventuală sistare a gazului rusesc.

Bruno Le Maire, ministrul de Finanțe al Franței: „Ține de noi să ne pregătim pentru aceste scenarii și ne pregătim. Nu acceptăm plata pentru gazul contractat în altă monedă decât cea stabilită prin contract. Contractele sunt contracte și trebuie să fie respectate riguros”.

Robert Habeck, ministrul german al Economiei: „Suntem în situația în care trebuie să spun că orice kilowatt/oră salvat ajută. De aceea, am declarat faza inițială de alertă, cu un apel către companii și consumatori privați să ne ajute prin economisirea gazului și a energiei”.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Cred că pacea este mult mai valoroasă decât orice, decât comori, diamante, decât înțelegeri cu Rusia, decât nave rusești în porturi, decât gazul și petrolul rusesc”.

Declarația lui Vladimir Putin nu a avut deocamdată efecte mari pe piețele internaționale. Initial, prețul gazului a ajuns la aproape 125 de euro pe mwh, însă a coborat la 120 de euro, în media ultimelor zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Vladimir Putin s-a răzgândit: Gazele naturale ruse pot fi plătite în continuare în euro, prin Gazprom Bank
Vladimir Putin s-a răzgândit: Gazele naturale ruse pot fi plătite în continuare în euro, prin Gazprom Bank

Germania anunţă că preşedintele rus Vladimir Putin i-a dat asigurări miercuri cancelarului german Olaf Scholz că Uniunea Europeană poate plăti în continuare gazele naturale ruseşti în euro şi nu în ruble, aşa cum a ordonat recent liderul de la Kremlin.

Recomandări
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO

Responsabilii americani i-au avertizat pe omologii europeni că, dacă nu-și consolidează până în 2027 capacitățile defensive, Statele Unite își vor sista participarea la anumite mecanisme de apărare ale NATO.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.