Putin a cerut serviciului secret FSB să îi lichideze pe combatanții care s-au alăturat armatei ucrainene

×
Publicitate

Scorul-record obținut de Vladimir Putin la alegeri este umbrit de incidentele care au loc de aproape o săptămână în localitățile din Belgorod regiunea rusească atacată de partizani ruși pro-Kiev.  

Deși la Moscova Putin spune că raidul acestora a fost oprit în fașă, apar în continuare imagini cu lupte intense.

Autoritățile ruse au decis să evacueze populația din zona de conflict. Putin a cerut serviciului secret FSB să îi lichideze pe combatanți.

În aceste imagini apar mai mulți voluntari români care luptă în forțele armate ale Ucrainei.
Grupul poartă numele "Getica" și este, de câteva zile, în regiunea Belgorod din Rusia, unde sunt desfășurate mai multe unități de partizani ruși pro-Kiev, dar și militari din Legiunea Internațională. Au ocupat câteva sate și duc lupte grele cu trupele ruse.

Partizanii care operează pe teritoriul Rusiei spun că 1500 de militari ruşi au murit sau au fost răniți în ultima săptămână.


Potrivit conducerii Legiunii Rusia Liberă, partizanii vor astfel să forțeze Kremlinul să mute unități rusești de pe frontul din Ucraina.

La o reuniune cu conducerea FSB - serviciul rus de informații care are în grijă și granițele țării - Putin a cerut măsuri urgente pentru lichidarea insurecției.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: Sunt bombardamente ale unor orașe pașnice, atacuri asupra vieților unor oficiali guvernamentali, încercări de a recruta sabotori și de a organiza atacuri teroriste asupra unor obiective de infrastructură rusească, atacuri în locuri unde oamenii se adună în număr mare. Îl vom pedepsi pe toți la momentul potrivit, oriunde s-ar afla”.

Chiar și așa, președintele rus spune că situația e sub control.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: Toate încercările de a intra pe teritoriul nostru, ale unor găști de teroriști și sabotori formate din unități regulate inamice, mercenari străini care sunt folosiți în mod activ și tot soiul de ticăloși care au ajuns într-un fel sau altul pe teritoriul regimului de la Kiev, toate aceste încercări au dat greș”.

Însă realitatea din teren e cu totul alta. Zeci de mii de localnici au fost nevoiți să plece, mai multe localități sunt distruse, iar orașul Belgorod e bombardat zilnic cu drone kamikaze.

Vyacheslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod: În acest moment evacuăm un mare număr de localități și facem planuri pentru a evacua aproape 9.000 de copii din orașul Belgorod și din regiunile Belgorod, Shebekino și Grayvoron”.

Oficialii de la Kiev spun că ceea ce se întâmplă în Rusia e o consecință directă a invadării Ucrainei.

Dmytro Kuleba, Ministrul de externe al Ucrainei: Dacă Putin nu ar fi lansat invazia, mii de ruși nu și-ar fi pierdut viața în Ucraina și nimic nu s-ar întâmpla acum în Rusia„.

Între timp, Occidentul pregătește noi ajutoare militare pentru Ucraina. Reprezentanți din 50 de state s-au adunat marți la baza militară Ramstein din Germania.

Lloyd Austin, secretarula american al apărării: Statele Unite nu vor lăsa Ucraina să cedeze. Această coaliție nu va lăsa Ucraina să se prăbușească. Lumea liberă nu va lăsa Ucraina să cadă. La mijloc e însăși supraviețuirea Ucrainei și securitatea noastră, a tuturor”.

Cu toate astea, ajutorul cel mai consistent, un pachet de 60 de miliarde de dolari, e încă blocat în Camera Reprezentanților din Congresul american.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Civili ucraineni și ruși, evacuați din zonele de graniță dintre cele două țări. Atacurile aeriene se intensifică

Rusia şi Ucraina au anunţat că au respins numeroase atacuri aeriene la sfârşitul zilei de marţi şi la începutul zilei de miercuri, iar intensificarea bombardamentelor asupra regiunilor de frontieră a forţat evacuarea civililor de ambele părţi.

Două accidente au dus la moartea a 17 oameni. Un autobuz s-a ciocnit de un tunel, o mașină a intrat într-o mulțime, în China

Un autobuz de pasageri s-a ciocnit marţi de peretele unui tunel în provincia Shanxi din nordul Chinei, provocând moartea a 14 persoane şi rănirea altor 37, a anunţat miercuri presa de stat chineză.

Uniunea Europeană ajunge la un acord interimar pentru prelungirea importurilor agricole ucrainene fără taxe vamale

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu pentru a acorda producătorilor ucraineni de produse alimentare acces liber de taxe vamale pe pieţele sale până în iunie 2025, a anunţat miercuri Parlamentul European într-un comunicat, transmite Reuters.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).