Proteste violente în Iran. Trump: ”Poporul vrea hrană și libertate. E timpul pentru o schimbare”

61931555
Getty

Donald Trump a afirmat luni că 'este timpul pentru o schimbare' în Iran, după violenţele soldate cu victime din ultimele zile, cele importante mişcări de protest împotriva puterii de la marile manifestaţii din 2009, relatează AFP.

"Iranul a eşuat la toate nivelurile, în ciuda acordului extrem de prost cu administraţia Obama", a scris Trump pe Twitter.

"Marele popor iranian este reprimat de mulţi ani. Vrea hrană şi libertate. Bogăţia Iranului este prădată, la fel şi drepturile omului. Este timpul pentru o schimbare", a adăugat el.

Este al treilea mesaj începând de vineri prin care preşedintele american atacă regimul iranian.

Sâmbătă, el a atras atenţia că "regimurile asupritoare nu pot dura la infinit".

"Întreaga lume înţelege că bunul popor al Iranului vrea o schimbare şi că, în afară de vasta putere militară a SUA, poporul iranian este cel de care liderii săi se tem cel mai mult", a scris Trump într-o postare pe Twitter, reluând fragmente din discursul său de la 19 septembrie de la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Aceste mesaje au fost însoţite de atenţionările pe un ton similar ale vicepreşedintelui american Mike Pence, purtătorului de cuvânt al Casei Albe şi ambasadoarei SUA la ONU, Nikki Haley.

De la venirea la conducerea SUA a lui Donald Trump în urmă cu un an, Iranul este una din ţintele predilecte ale atacurilor administraţiei americane, care denunţă mereu ambiţiile regionale ale Teheranului, implicarea acestuia în mai multe conflicte care au loc în regiune, cum sunt cele din Siria şi Yemen, precum şi programul său de rachete balistice.

Administraţia americană denunţă de asemenea cu regularitate acordul nuclear internaţional încheiat în 2015 pentru garantarea unei utilizări paşnice a programului atomic al Iranului.

Zece persoane au murit în violenţele din Iran de la începutul protestelor, în urmă cu patru zile, împotriva guvernului şi dificultăţilor economice - şomaj, preţuri ridicate şi corupţie.

La o zi după apelul său la calm şi după promisiunea pentru "un mai mare spaţiu de afirmare pentru critici", preşedintele Hassan Rohani a avertizat luni că "poporul iranian le va răspunde celor care creează probleme" şi care, în opinia sa, nu reprezintă decât "o mică minoritate".

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61925085
Anchetă în cazul morții lui Slobodan Praljak. Otrava folosită nu putea fi detectată

Otrava înghiţită de croatul bosniac Slobodan Praljak, care s-a sinucis în faţa judecătorilor Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) de la Haga, nu era în niciun caz detectabilă.

61931551
O ambarcațiune s-a răsturnat, în Indonezia. Cel puțin 8 persoane au murit

Cel puţin 8 persoane au murit, în Indonezia, după ce o barcă care avea 40 de pasageri la bord s-a răsturnat.

61931549
Un bărbat a intrat cu maşina în mulţimea de la un club din Germania, în noaptea de Revelion

Un şofer neidentificat ar fi intrat intenţionat cu maşina sa în invitaţi şi paznici de la un club de noapte în oraşul Dusseldorf din vestul Germaniei în timpul festivităţii de Anul Nou, relatează DPA.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
SURSE: PSD va susține guvernul Luca Niculescu. Lista miniștrilor care vor face parte din noul Executiv

Social-democrații ar fi decis în unanimitate că vor susține guvernul Luca Dumitrescu în Parlament și că vor avea membrii în executivul acestuia, transmit sursele Știrilor ProTV.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Vlcsnap 2026 10 14 17h46m04s976
O femeie a atacat mai multe persoane, la întâmplare, în Constanța. Ce problemă de sănătate are suspecta

Scene șocante în Constanța, unde o tânără de 20 de ani a atacat mai multe persoane, la întâmplare, pe stradă, într-o cafenea, în recepția unui hotel, dar și într-un magazin dintr-un centru comercial.