Producătorii de jucării din Marea Britanie au realizat topul celor mai interesante jucării pentru copii de pe piață

×
Publicitate

Mai sunt aproape trei luni până la Crăciun, dar producătorii de jucării din Marea Britanie s-au gândit să-i facă deja câteva sugestii Moșului.

Ca în fiecare an, au realizat topul celor mai interesante jucării de pe piață și i-au invitat pe cei mici să le testeze.

Moș Crăciun i-a luat pe copii prin surprindere când și-a făcut apariția în centrul Londrei. Simpaticul bătrânel a venit să se documenteze pentru a fi în ton cu noile tendinţe în materie de cadouri.

Pentru a-i veni în ajutor, lanţurile mari de magazine din Regatul Unit au făcut, ca în fiecare an, un top al jucăriilor. Le-au testat, bineînțeles, chiar pe publicul țintă. Concentrați și serioși, cei mici au întors pe toate părțile fiecare jucărie în parte.

Băieţii au apreciat în mod deosebit jucăriile zgomotoase, iar fetițele s-au arătat fascinate de aceste păpuși.

Jo Tomb, managera unui magazin de jucării: „Avem un fel de proces de selecție riguros. Ne uităm la tendințele de pe piață, la NPD (dezvoltarea noilor produse), mergem la târguri de jucării. Încă de la începutul anului selectăm aceste produse pentru clienții noștri și ne place la nebunie această jucărie. Este de colecție, este interactivă și te poți juca în diferite moduri cu ea".

Nu sunt singurele păpuși de pe listă.

Iar colecția poate fi extinsă, pentru că producătorii au anunțat că vor lansa o ediție de Crăciun, care va costa 27 de lire sterline.

Și personajele inspirate din desenul animat "Patrula cățelușilor" continuă să se bucure de succes în rândul celor mici, așa că Moșul trebuie să-și facă și în acest an provizii.

Tim Murray, editor al revistei Toys n' Playthings: "Pentru lista de cumpărături din acest an, oamenii par să fie ceva mai atenți la costul vieții față de anii precedenți. Însă ceva îmi spune că părinții nu-și vor dezamăgi copiii de Crăciun și vor renunța la alte lucruri pentru a le cumpăra cadouri, dar cred că se vor uita cu atenție la prețuri și la cât de mult vor cheltui pe jucării."

Jucăriile din top 10 de anul acesta costă între 20 și 90 de lire sterline, adică între 115 și 520 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62388582
Kilograme de droguri ascunse în podeaua grădiniței în care un băiețel a murit. Ce se întâmpla de fapt în clădire

Autorităţile au descoperit o trapă în podea conţinând droguri, inclusiv Fentanil, în interiorul unei grădiniţe din Bronx unde un băieţel de un an a murit, săptămâna trecută, în urma unei presupuse supradoze de Fentanil, a anunțat Poliția.

62388592
Un autobuz plin de liceeni s-a răsturnat în New York. Două persoane au murit iar peste 40 au fost rănite

Călătorie tragică pentru elevii unui liceu din Statele Unite.  

62388590
Cel mai rapid tren din lume a fost prezentat în China. Poate circula cu 600 de kilometri pe oră

Cel mai rapid tren din lume a fost prezentat la o expoziție, în China.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.